Proiectul ștrandului din Beltiug, considerat cândva unul dintre cele mai promițătoare demersuri de dezvoltare turistică din județul Satu Mare, a devenit astăzi un simbol al eșecului administrativ și al oportunităților ratate. Povestea acestui proiect începe încă din anii ’90, însă adevăratul impuls a fost dat în perioada în care Consiliul Județean Satu Mare era condus de fostul președinte Arpad Csehi. În acel mandat, proiectul a prins contur: au fost realizate rețelele de utilități – curent, apă –, infrastructura de bază, inclusiv parcări și străzi interioare, iar autoritățile au mers până la elaborarea unui studiu de fezabilitate și organizarea unei licitații pentru construcția efectivă a ștrandului.
Prioritate... și nu prea
Totul părea pregătit pentru dezvoltare, însă după anul 2012, proiectul a fost abandonat brusc. Licitația a fost anulată, iar fondurile alocate inițial ștrandului din Beltiug au fost redirecționate către un alt proiect – stațiunea Luna Șes. Decizia a însemnat practic condamnarea investiției de la Beltiug, care a intrat rapid într-un con de umbră.
La nivel local, situația nu a fost mai bună. Primăria comunei Beltiug nu a continuat demersurile, iar proiectul a fost lăsat în paragină. Astăzi, ceea ce ar fi trebuit să fie o atracție turistică importantă este doar o ruină, păzită și uitată. Ironia situației este cu atât mai mare cu cât ștrandul din Beltiug ocupa prima poziție în portofoliul de proiecte prioritare din Strategia de Dezvoltare a Județului Satu Mare 2012–2020. Cu toate acestea, proiectul nu a fost niciodată finalizat.
Întrebarea care persistă este una simplă: de ce? Răspunsurile oficiale au variat de-a lungul timpului – de la lipsa fondurilor până la blocaje birocratice –, însă realitatea pare să indice mai degrabă lipsa de implicare și de continuitate administrativă.
Istoria Băilor Beltiug
Băile Beltiug, odinioară renumite pentru proprietățile sale terapeutice, în special în tratarea afecțiunilor reumatice. Stațiunea a fost demolată în 1986, iar de atunci, toate încercările de reconstrucție au eșuat, fie din cauza birocrației, fie din lipsa resurselor financiare. Printre puținele vestigii care mai amintesc de perioada de glorie se numără o locomotivă cu aburi, folosită în trecut pentru încălzirea apei de tratament.
În 1995, Guvernul României a declarat Băile Beltiug stațiune de interes național, iar speranțele au renăscut. A început construcția unui hotel cu o suprafață de aproape 4.300 de metri pătrați, însă doar un an mai târziu, în 1996, finanțarea a fost oprită, iar lucrările au fost abandonate.
După aproximativ un deceniu, o nouă tentativă de revitalizare a zonei a fost realizată din fonduri Phare. Au fost construite o stație de epurare, au fost asfaltate drumurile din incintă și au fost amenajate parcările. Investiția a depășit un milion de euro, însă, în lipsa unei strategii coerente și a continuării proiectelor, rezultatele au rămas limitate.
Astăzi, la mai bine de trei decenii de la închiderea stațiunii, resursele naturale ale zonei – apele minerale – rămân nevalorificate, ascunse în adâncuri. În locul turiștilor și al investițiilor, doar câțiva paznici veghează, zi și noapte, ruinele unui proiect care ar fi putut transforma Beltiugul într-un punct de referință pe harta turismului balnear din România. Povestea Beltiugului rămâne astfel una a promisiunilor neîmplinite și a deciziilor administrative care au blocat dezvoltarea unei zone cu un potențial real.
