Un taximetrist din municipiul Satu Mare este acuzat de o șoferiță că ar fi agresat-o verbal, i-ar fi lovit mașina cu pumnul și că ar fi ridicat mâna cu intenția de a o lovi.
Totul ar fi pornit în urma unei neînțelegeri în trafic. Mai exact, în sensul giratoriu de pe Drumul Careiului, acolo unde cei doi conducători auto nu s-ar fi înțeles vizavi de acordarea priorității.
Soțul șoferiței a precizat că va depune plângere împotriva șoferului agresiv.
”Nu știe circula în sensul de la Shopping City și s-a dat jos, a lovit în geamul de la portieră, a deschis ușa și a ridicat mâna la soția mea și i-a zis: vaca dracului….. Și soția așa s-a speriat că nu și-a simțit piciorul stâng. Așa sperietură a tras, că îi dă o palmă. Mâine am să fac plângere. Poi, să stea acasă, azi ridică mâna, mâine lovește pe cineva”, a spus soțul femeii pentru PresaSM.