Grindina și vijeliile au provocat pagube materiale în mai multe localități din județul Satu Mare. Cele mai afectate au fost Apa sau Culciu, acolo unde grindina de dimensiuni medii a spart acoperișuri, a avariat pereții caselor, au distrus autoturisme sau monumente funerare din incinta unor cimitire.
În ajutorul oamenilor au sărit serviciile voluntare pentru situații de urgență și angajați ai primăriilor, care le-au dat o mână de ajutor.
După cum au anunțat specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie, au fost perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.