Astfel, în Sala Mare de spectacole a Teatrului de Nord din Satu Mare a avut loc un simpozion la care au conferențiat profesorul universitar dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca, precum și reputatul actor, scriitor și regizor de teatru Dan Puric.
Au mai luat cuvânt Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, P.S. Timotei Sătmăreanul, protopopul greco-catolic de Satu Mare, Dumitru Roman, respectiv președintele Asociației ”Uniți pentru Satu Mare”, avocatul sătmărean Dan Șuta.
[gallery columns="1" size="full" ids="60436,60435,60434"]
În expunerea sa, Dan Puric a arătat că paradigmatică pentru istoria neamului nostru este execuția lui Constantin Brâncoveanu, care nu s-a lepădat de credința strămoșească ortodoxă și a preferat moartea martirică. La execuție au participat reprezentanții țărilor occidentale creștine care astăzi formează Uniunea Europeană și nu s-a înregistrat nicio reacție de protest din partea niciunuia.
[gallery columns="1" size="full" ids="60429,60428"]
Puric mai spune că specificul vremii noastre este distrugerea națiunilor Europei, a credinței în Iisus Hristos, bisericile devenind în Occident restaurante de diferite forme. Excepțional receptat, Dan Puric, patriot, intelectual de linia întâi, a fost ovaționat la sfârșitul conferinței de publicul care a ocupat toate locurile din sală.
[gallery columns="1" size="full" ids="60433,60432,60431,60430"]
Reamintim că duminică, 23 septembrie cu începere de la ora 13:00, din fața statuii Lupoaicei, din fața Muzeului Județean Satu Mare, va debuta parada portului popular din zona Sătmarului care cuprinde, evident, zonele folclorice ale Oașului, Codrului și Someșului, dar va evoca și tradițiile minorităților naționale din județ reprezentate de maghiari, șvabi, ucraineni și romi.
Apoi, tot duminică, 23 septembrie, în Piața din Centrul Nou va avea loc un adevărat maraton artistic care va începe la ora 14:00 cu un spectacol oferit de Corul bărăbătesc din Finteușu Mare, va continua cu reprezentații ale unor ansambluri din cadrul Asociației Țării Oașului, Asociației „Codrenii”, Asociației „Avram Iancu” – filiala Satu Mare, precum și ale ansamblurilor minorităților naționale. Apoi, vor susține recitaluri renumiții rapsozi populari Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaș, pentru ca în ultima parte a zilei să concerteze trupele Desperados și Direcția 5. Ziua se va încheia cu un grandios foc de artificii, de aproximativ 15 minute. FOTOGALERIE. Demonstrație de unitate a românilor din Satu Mare la Teatrul de Nord
Asociația ”Uniți pentru Satu Mare”, formată din oameni de afaceri și avocați din județul Satu Mare, a organizat astăzi, de la ora 15.30, la Teatrul de Nord un eveniment de înaltă ținută culturală. Ast...
Asociația ”Uniți pentru Satu Mare”, formată din oameni de afaceri și avocați din județul Satu Mare, a organizat astăzi, de la ora 15.30, la Teatrul de Nord un eveniment de înaltă ținută culturală.
Astfel, în Sala Mare de spectacole a Teatrului de Nord din Satu Mare a avut loc un simpozion la care au conferențiat profesorul universitar dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca, precum și reputatul actor, scriitor și regizor de teatru Dan Puric.
Au mai luat cuvânt Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, P.S. Timotei Sătmăreanul, protopopul greco-catolic de Satu Mare, Dumitru Roman, respectiv președintele Asociației ”Uniți pentru Satu Mare”, avocatul sătmărean Dan Șuta.
[gallery columns="1" size="full" ids="60436,60435,60434"]
În expunerea sa, Dan Puric a arătat că paradigmatică pentru istoria neamului nostru este execuția lui Constantin Brâncoveanu, care nu s-a lepădat de credința strămoșească ortodoxă și a preferat moartea martirică. La execuție au participat reprezentanții țărilor occidentale creștine care astăzi formează Uniunea Europeană și nu s-a înregistrat nicio reacție de protest din partea niciunuia.
[gallery columns="1" size="full" ids="60429,60428"]
Puric mai spune că specificul vremii noastre este distrugerea națiunilor Europei, a credinței în Iisus Hristos, bisericile devenind în Occident restaurante de diferite forme. Excepțional receptat, Dan Puric, patriot, intelectual de linia întâi, a fost ovaționat la sfârșitul conferinței de publicul care a ocupat toate locurile din sală.
[gallery columns="1" size="full" ids="60433,60432,60431,60430"]
Reamintim că duminică, 23 septembrie cu începere de la ora 13:00, din fața statuii Lupoaicei, din fața Muzeului Județean Satu Mare, va debuta parada portului popular din zona Sătmarului care cuprinde, evident, zonele folclorice ale Oașului, Codrului și Someșului, dar va evoca și tradițiile minorităților naționale din județ reprezentate de maghiari, șvabi, ucraineni și romi.
Apoi, tot duminică, 23 septembrie, în Piața din Centrul Nou va avea loc un adevărat maraton artistic care va începe la ora 14:00 cu un spectacol oferit de Corul bărăbătesc din Finteușu Mare, va continua cu reprezentații ale unor ansambluri din cadrul Asociației Țării Oașului, Asociației „Codrenii”, Asociației „Avram Iancu” – filiala Satu Mare, precum și ale ansamblurilor minorităților naționale. Apoi, vor susține recitaluri renumiții rapsozi populari Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaș, pentru ca în ultima parte a zilei să concerteze trupele Desperados și Direcția 5. Ziua se va încheia cu un grandios foc de artificii, de aproximativ 15 minute.
Astfel, în Sala Mare de spectacole a Teatrului de Nord din Satu Mare a avut loc un simpozion la care au conferențiat profesorul universitar dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca, precum și reputatul actor, scriitor și regizor de teatru Dan Puric.
Au mai luat cuvânt Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, P.S. Timotei Sătmăreanul, protopopul greco-catolic de Satu Mare, Dumitru Roman, respectiv președintele Asociației ”Uniți pentru Satu Mare”, avocatul sătmărean Dan Șuta.
[gallery columns="1" size="full" ids="60436,60435,60434"]
În expunerea sa, Dan Puric a arătat că paradigmatică pentru istoria neamului nostru este execuția lui Constantin Brâncoveanu, care nu s-a lepădat de credința strămoșească ortodoxă și a preferat moartea martirică. La execuție au participat reprezentanții țărilor occidentale creștine care astăzi formează Uniunea Europeană și nu s-a înregistrat nicio reacție de protest din partea niciunuia.
[gallery columns="1" size="full" ids="60429,60428"]
Puric mai spune că specificul vremii noastre este distrugerea națiunilor Europei, a credinței în Iisus Hristos, bisericile devenind în Occident restaurante de diferite forme. Excepțional receptat, Dan Puric, patriot, intelectual de linia întâi, a fost ovaționat la sfârșitul conferinței de publicul care a ocupat toate locurile din sală.
[gallery columns="1" size="full" ids="60433,60432,60431,60430"]
Reamintim că duminică, 23 septembrie cu începere de la ora 13:00, din fața statuii Lupoaicei, din fața Muzeului Județean Satu Mare, va debuta parada portului popular din zona Sătmarului care cuprinde, evident, zonele folclorice ale Oașului, Codrului și Someșului, dar va evoca și tradițiile minorităților naționale din județ reprezentate de maghiari, șvabi, ucraineni și romi.
Apoi, tot duminică, 23 septembrie, în Piața din Centrul Nou va avea loc un adevărat maraton artistic care va începe la ora 14:00 cu un spectacol oferit de Corul bărăbătesc din Finteușu Mare, va continua cu reprezentații ale unor ansambluri din cadrul Asociației Țării Oașului, Asociației „Codrenii”, Asociației „Avram Iancu” – filiala Satu Mare, precum și ale ansamblurilor minorităților naționale. Apoi, vor susține recitaluri renumiții rapsozi populari Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaș, pentru ca în ultima parte a zilei să concerteze trupele Desperados și Direcția 5. Ziua se va încheia cu un grandios foc de artificii, de aproximativ 15 minute. Citește și
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate
De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”
Actualitate
Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate