FOTOGALERIE. O fată s-a urcat pe marginea Podului de Fier. Ar fi încercat să se sinucidă?!
O minoră, în vârstă de circa 16 ani, a fost suprinsă pe podul de cale ferată din municipiul Satu Mare, care trece peste râul Someș, cunoscut ca și Podul de Fier, în timp ce umbla pe marginea podului s...
O minoră, în vârstă de circa 16 ani, a fost suprinsă pe podul de cale ferată din municipiul Satu Mare, care trece peste râul Someș, cunoscut ca și Podul de Fier, în timp ce umbla pe marginea podului sau se cățăra pe structura de rezistență, la o înălțime de circa cinci metri.
Un trecător s-a oprit și a întrebat-o ce are de gând să facă, spunându-i că riscă să cadă și să se rănească grav. ”Nu știam ce are de gând să facă, nu am știut cum să reacționez. Am încercat să o abordez ușor”, a declarat sătmăreanul în cauză pentru PresaSM.ro.
Fata i-a răspuns, dezinteresat: ”No, și ce?!”. Bărbatul a intenționat la un moment dat să apeleze la instituțiile abilitate ale statului român, neștiind ce are de gând fata, dar într-un final tânăra a renunțat la gestul său și a revenit pe partea sigură a podului.
Totul s-a întâmplat vineri, 5 mai 2017, în jurul orei 19.50. Interesant este faptul că în același loc a încercat să se sinucidă un alt sătmărean în urmă cu câteva săptămâni, dar a fost salvat de două ori de pompieri, jandarmi și polițiști.
[gallery size="full" ids="23072,23068,23067"]
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu
Actualitate
Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc
Actualitate
FOTO. Accident în Tășnad. Doi pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod
Actualitate
FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu
Actualitate
Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea
Actualitate
OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație
Actualitate
ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații
Actualitate