Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOGALERIE. Prefectura, Permisele și Înmatriculările, în sediu nou din acest an

Prefectura, Permisele, Pașapoartele și Înmatriculările auto s-ar putea muta în casă nouă încă de la finalul acestui an. Peste 3,7 milioane de lei au fost alocate prin legea bugetului de stat către clă...

FOTOGALERIE. Prefectura, Permisele și Înmatriculările, în sediu nou din acest an

Prefectura, Permisele, Pașapoartele și Înmatriculările auto s-ar putea muta în casă nouă încă de la finalul acestui an. Peste 3,7 milioane de lei au fost alocate prin legea bugetului de stat către clădirea de pe strada Cuza Vodă.

Încă de luna trecută, autoritățile au anunțat că Guvernul urmează să aloce peste 3,7 milioane de lei pentru finalizarea noului sediu al Prefecturii. Banii promși au fost transmiși după adoptarea bugetului de stat. 3.714.000 lei vor merge către finalizarea investiției.

"Odată cu transmiterea de către ordonatorul principal a creditelor bugetare, prefectul Altfatter Tamás a convocat o întâlnire pe șantierul lucrării la care au participat alături de subprefecții Lavinia Kiss și Radu Bud și directorul de cabinet Robert Kovacs, reprezentantul firmei executante a lucrării (SC Crista & Cris SRL), consultantul, dirigintele de șantier și proiectantul. Prefectul apreciază că din acest moment nu mai există nici un impediment ca până la sfârșitul anului 2021 serviciile comunitare de pașapoarte, permise și înmatriculări precum și toate serviciile din aparatul propriu al Instituției Prefectului să fie relocate în imobilul de pe strada A.I.Cuza care poate oferi condiții decente de acces a cetățenilor la serviciile publice. A solicitat o mobilizare susținută a executantului și o comunicare permanentă pentru a preveni orice blocaj care ar putea periclita termenul de finalizare a lucrărilor", precizează Instituția Prefectului.

Citește și

Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate

Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România

14 iulie 2026
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate

Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său

14 iulie 2026
De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”
Actualitate

De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”

14 iulie 2026
Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate

Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen

14 iulie 2026
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate

Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul

13 iulie 2026
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate

Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum

13 iulie 2026
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

13 iulie 2026
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite