Meniu

Caută pe PresaSM

0

INTENȚIE. Cum s-ar putea reabilita gara din Satu Mare printr-un parteneriat public-privat

Gara din Satu Mare ar putea fi reabilitată printr-un parteneriat public-privat. NEPI Rockcastle a precizat, potrivit Clubului Feroviar, că vrea să investească în refacerea a 15 gări. CFR are în plan r...

INTENȚIE. Cum s-ar putea reabilita gara din Satu Mare printr-un parteneriat public-privat

Gara din Satu Mare ar putea fi reabilitată printr-un parteneriat public-privat. NEPI Rockcastle a precizat, potrivit Clubului Feroviar, că vrea să investească în refacerea a 15 gări. CFR are în plan refacerea a 47 de gări, reședință de județ.  Parteneriatul public-privat ar putea salva gara din municipiul Satu Mare. Potrivit unor informații obținute în exclusivitate de Clubul Feroviar, NEPI Rockcastle este "dispus să investească 1,5 miliarde de euro în modernizarea gărilor din România". Informația a fost dată chiar de către un oficial de la ministerul Transporturilor. Acesta a mai precizat și că grupul de investiții ar urma să depună la minister o propunere în acest sens. CFR a precizat că există un proiect pregătit pentru reabilitarea a 47 de gări, reședințe de județ, inclusiv Gara de Nord București. Proiectul de modernizare a celor 47 de gări datează încă din 2016. Atunci, CFR anunța, într-un drept la replică, faptul că este vorba de 47 de gări, reședință de județ și din stațiuni turistice. NEPI Rockcastle ar putea deveni partener în reabilitarea a 15 gări din România, inclusiv Gara de Nord București. NEPI Rockcastle deține 24 de centre comerciale. Nu ar fi exclus ca printre gările reabilitate prin parteneriat public-privat să facă parte chiar edificiile din orașele în care NEPI deține deja investiții, așa cum se întâmplă și la Satu Mare. Grupul NEPI Rockcastle este unul dintre cele mai mari grupuri de investiții prezent în România și cel mai mare proprietar de spații comerciale.

UPDATE: Poziția NEPI

”Proiectul menționat în presă, privind investiția de către NEPI Rockcastle a 1,5 miliarde de euro în modernizarea unor gări din România, nu se numără printre angajamentele investiționale asumate în prezent de către companie. Grupul NEPI Rockcastle comunică detalii privind achizițiile și strategia sa de investiții în conformitate cu regulile piețelor de capital unde este listat, principiile de guvernanță corporativă aplicabile și bunele practici ale industriei de investiții imobiliare. În acest sens, NEPI Rockcastle este deschis spre a analiza orice oportunități de investiții viabile care corespund strategiei sale de investiții

Gara din Satu Mare, reabilitată minimal

Problemele legate de gara din Satu Mare sunt multiple. Liderii de sindicat au solicitat în repetate rânduri necesitatea unor intervenții de consolidare, reabilitare și modernizare a clădirii. Nu o dată s-a întâmplat ca părți din tencuială să cadă în zonele de călători. Cu câțiva ani în urmă, o bucată din plafonul clădirii a căzut chiar în sala principală a gării. În vara acestui an, gara din Satu Mare a fost reabilitată, dar minimal. Gara din Satu Mare este o construcție în stil neo-clasic, proiectată după schiţele lui Pfaff Ferenc. Arhitectule ste cunoscut și pentru proiectarea principalei gări din Zagreb. Clădirea din cărămidă a fost construită iniţial în anul 1870, apoi reconstruită în 1899. Gara din Satu Mare este printre primele gări ale Transilvaniei și păstrează caracteristicile arhitecturale ale gărilor construite în timpul monarhiei austro-ungare. [caption id="attachment_65741" align="alignnone" width="960"] SURSA: Szatmarnemeti Anno[/caption]

Citește și:

Primele imagini din interior. Mall-ul NEPI, tot mai aproape de inaugurare Inaugurare la NEPI. Cine va urca pe scena de la Satu Mare Gara din Satu Mare, reabilitată minimal. Un deputat acuză Investiția de peste 50 de milioane de euro a fost inaugurată Primăria municipiului Satu Mare vrea autogară modernă

Citește și

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin
Actualitate

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin

acum 4 ore
FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații
Actualitate

FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații

acum 5 ore
Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie
Actualitate

Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie

acum 6 ore
FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători
Actualitate

FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători

acum 7 ore
Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare
Actualitate

Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare

acum 8 ore
FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor
Actualitate

FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor

acum 12 ore
A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare
Actualitate

A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare

acum 14 ore
Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate

Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare

acum 15 ore
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate

FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație

11 iulie 2026
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate

FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos

11 iulie 2026
Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban
Actualitate

Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban

11 iulie 2026
Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă
Actualitate

Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă

11 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite