Guvernul a compromis indirect licitația pentru al treilea pod din municipiul Satu Mare
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, arată spre Guvern când vine vorba despre ratarea primei licitații pentru proiectarea și executarea celui de-al treilea pod peste râul Someș. Edilul ș...
7 februarie 2019
3 min citire
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, arată spre Guvern când vine vorba despre ratarea primei licitații pentru proiectarea și executarea celui de-al treilea pod peste râul Someș. Edilul șef a spus că au fost mai multe firme serioase interesate de proiect, dar costurile din caietul de sarcini au fost date peste cap de ultimele decizii luate de Guvernul României.
Mai exact, Kereskenyi Gabor spune că lipsa de predictibilitate din piață a dus la compromiterea licitației și dă vina pe Guvern.
”Devizele care fac parte din indicatorii tehnico economici au fost aprobate şi făcute în prima parte a anului 2017, de atunci s-a făcut două majorări ale salariului minim pe economie, respectiv de la 1 ianuarie 2019 este un salariu minim în domeniul contrucţiilor. Totodată, s-a majorat brusc şi costul materialelor în construcţii, a combustibilului, ceea ce face că nu pot să depună ofertă serioasă la ora actuală aceste firme. Deşi au fost firme foarte serioase care au solicitat clarificări, s-au înregistrat pe SEAP, dar la urma unei nimeni n-a depus nicio ofertă, drept pentru care am anulat procedura şi am solicitat de la proiectant să recalculeze devizele conform noilor prevederi”, a precizat Kereskenyi Gabor.

Valoarea totală estimată a contractului de lucrări este de 94.003.927 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată prin Programul Național de Devoltare Locală şi din bugetul local al municipiului. Termenul de execuţie al contractului este de 30 luni, începând de la data menţionată în ordinul de începere a lucrărilor.
Primarul municipiului, Kereskényi Gábor, a semnat contractul de finanțare pentru cel mai așteptat obiectiv de investiție al Primăriei Municipiului Satu Mare în 13 decembrie 2017.

Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea Pod va fi suținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.
Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulatiei pietonale se vor amplasa parapeți metalici de protecție pe rampe, viaducte și pod precum și pe scările de acces de pe diguri.