Lucrările la Podul Decebal, suspendate din nou. Probleme la proiect
Lucrările de lărgire a sensului de urcare dinspre intersecția Burdea pe Podul Decebal au fost suspendate temporar. Și asta pentru că s-au înregistrat noi probleme. De această dată, firma care execută ...
Lucrările de lărgire a sensului de urcare dinspre intersecția Burdea pe Podul Decebal au fost suspendate temporar. Și asta pentru că s-au înregistrat noi probleme. De această dată, firma care execută lucrările a respectat indicațiile din proiectul tehnic, dar se pare că acestea ar fi eronate.
În acest moment se fac verificări pentru a se stabili cu exactitate care este problema. Până în acest moment se știe că gradul de compactare nu este cel prevăzut în normative, aceasta fiind concluzia după prelevarea unor probe de la fața locului.
Până când nu se va ști cu exactitate unde este problema, lucrările sunt suspendate parțial. Există posibilitatea ca proiectul tehnic să fie modificat. Încă nu se știe durata acestei proceduri.
În orice caz, lucrările la Podul Decebal s-au desfășurat în ultimele zile destul de anevoios. Deși firma s-a angajat să lucreze și pe timp de noapte, din motive încă neclare acest angajament nu s-a respectat în totalitate.
Unii consilieri locali au acuzat astăzi, după ședința Consiliului Local, ritmul lent al lucrărilor, precum și numărul aparent insuficient de muncitori. Rămâne de văzut care sunt concluziile verificărilor și ce soluții se vor identifica.
Citește și
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate