Mărturii dezarmante ale unui pacient străin în Spitalul Județean. A fugit în Ungaria
Otto Nagy este un cetățean german, în vârstă 55 de ani, domiciliat în Suttgart (Germania) care pune la pământ sistemul medical de sănătate din județul Satu Mare. După ce și-a tăiat mâna cu un flex, ac...
Otto Nagy este un cetățean german, în vârstă 55 de ani, domiciliat în Suttgart (Germania) care pune la pământ sistemul medical de sănătate din județul Satu Mare. După ce și-a tăiat mâna cu un flex, acesta a mers sâmbătă, în jurul orei 00.00, la Unitatea de Primire Urgențe. De aici, a fost trimis pe Secția de chirurgie, unde susține că a fost dus, pur și simplu, cu zăhărelul. Pentru că nu a primit îngrijiri medicale (chirurgii fiind plecați), omul a încercat să părăsească spitalul, dar a fost reținut la poartă. Într-un final a reușit să iasă și a plecat la un spital din Ungaria. Unde a primit îngrijirile necesare.
Redăm în continuare declarația cetățeanului german, fără să intervenim pe text (am lăsat intenționat greșelile de exprimare, pentru o cât mai mare acuratețe a mărturiei).
”Sunt pacientul german. Am fost reținut la poartă de security când după 2 ore de milogie la asistenta arogantă de serviciu să-mi dea formularul de plecare pe propria mea răspundere din spital să plec la Debrecen sau Budapesta, nu mi-a dat. Când am vrut să plec m-au reținut cu forța la poartă. Am vrut doar să semnez că plec pe propria răspundere pentru că am numai 6 ore cu degetele tăiate, mi s-a refuzat. În sfârșit, am fost operat de doi specialiști în Nyiregyhaza, la ora 13 sâmbătă, medicii au spus c-a fost la extremă limită. Două vârfuri de degete nu voi mai putea misca din cauza nervilor tăiați. Mulțumesc medicilor din Nyiregyhaza. În Satu Mare nu m-a tratat nici un medic, numai asistentele mi-au facut promisiuni false că voi fi operat sâmbătă dimineața, la 8.00, să am răbdare”.
Redăm în continuare varianta conducerii Unității de Primire Urgențe Satu Mare:
”În data de 25.08.2017, la orele 23:14, a fost adus în UPU SJUSM de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, tip B2, pacientul N.A.O. în vârstă de 55 ani, domiciliat în Germania. Pacientul a fost trimis în unitatea noastră de la Camera de gardă a Spitalului Municipal Carei, prezentând plâgi tăiate cu flexul la nivelul degetelor II, III, IV mâna stângă.
La nivelul UPU pacientul a fost preluat imediat spre a fi consultat (la ora 23:15). A fost evaluată plaga, s-a efectuat toaletarea și pansamentul acesteia, s-a administrat o perfuzie cu antialgice, și protectoare gastrice și s-a trimis pacientul la radiologie în vederea efectuării unei radiografii a mâinii pentru a putea fi evaluată gravitatea traumatismului mainii.
După primirea rezultatului examenului radiologic la orele 23:57, s-a solicitat consultul medicului specialist de gardă pe linia de chirurgie generală, la recomandarea căruia se face internarea pacientului pe secția de chirurgie plastică la orele 00:35 cu diagnosticul: Plagă tăiată cu flexul degetele II, III, IV mâna stg cu fractura cominutivă a falangei distale și mijlocii a degetului II”.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Rezultatul perchezițiilor din Satu Mare. Bărbat suspectat că a înșelat femei prin metoda „Accidentul”, reținut de polițiști
Actualitate
FOTO. Impact în lanț în toiul nopții, în Satu Mare. Tânără la spital, trei mașini avariate
Actualitate
Tânăr dat în urmărire, depistat într-un microbuz la Petea. Va sta următorul an după gratii
Actualitate
FOTO/VIDEO. DESCINDERI în Satu Mare! Anchetatorii au percheziționat o locuință din Carpați II. Un bărbat, încătușat
Actualitate
FOTOGALERIE. Incendiu de amploare pe malul Someșului, în zona Cartierului Micro 16
Actualitate
FOTO. Jurnaliștii sătmăreni au câștigat Cupa Memorială „Romász János”. Fotbal, prietenie și amintiri pentru unul dintre cei mai apreciați cronicari sportivi ai Sătmarului
Actualitate
Bombă cu ceas! Șofer de TIR din Satu Mare, tras pe dreapta. Polițiștii și-au pus mâinile în cap
Actualitate
FOTO. A evitat doi pietoni, la limită, și a lovit o stație de încărcare, în centrul municipiului Satu Mare
Actualitate
Tată și fii, conflict crunt pentru pământ la Negrești-Oaș. Au apărut bâta, toporul, furca și cuțitul
Actualitate