Meniu

Caută pe PresaSM

0

Mii de cadre medicale din județul Satu Mare intră în grevă japoneză

Sindicaliștii din Sănătate au anunţat că mâine vor intra în grevă japoneză, până pe 15 iunie. Doar la Spitalul Județean Satu Mare, peste 1200 de persoane, medici, asistenți, dar și personal TESA vor t...

Mii de cadre medicale din județul Satu Mare intră în grevă japoneză

Sindicaliștii din Sănătate au anunţat că mâine vor intra în grevă japoneză, până pe 15 iunie. Doar la Spitalul Județean Satu Mare, peste 1200 de persoane, medici, asistenți, dar și personal TESA vor trage un semnal de alarmă cu privire la salarizare, dar și urgentarea deblocării posturilor din Sănătate.

Sindicaliștii din Sănătate anunță că în data de 7 iunie vor fi în grevă japoneză.

Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba de peste 1.250 de medici, asistente medicale, infirmieri sau personal TESA doar de la Spitalul Județean Satu Mare. La care se mai adaugă membrii Sindicatului Sanitas de la spitalele din Tășnad, Carei și Negrești-Oaș. Vorbim de circa 2.000 de cadre medicale și personal auxiliar, susțin surse din cadrul SANITAS Satu Mare, la solicitarea PresaSM.

Sindicaliștii din Sănătate vor deblocarea angajărilor în cele două sisteme, alocarea sumelor necesare pentru a asigura plata voucherelor de vacanţă pentru toţi angajaţii, adoptarea în perioada imediat următoare a unui act normativ care să asigure atingerea salariului de bază maxim prevăzut în Anexa II la Legea 153/2017 pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă socială.

Ce alte revendicări mai au angajații din Sănătate

În plus, printre revendicări figurează și revizuirea ierarhiei pentru toate funcţiile din sănătate, implicit reaşezarea asistentului medical în grila de salarizare cuprinsă în noua Lege a salarizării bugetare; recunoaşterea rolului asistenţilor medicali în funcţionarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare, finalizarea negocierilor şi semnarea CCM la nivelul sectorului de negociere colectivă Sănătate și garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Reprezentanții Guvernului au anunțat că s-a decis deblocarea a 14.000 de posturi în sistemul de sănătate, iar în viitoarea lege a salarizării vor fi eliminate inechitățile salariale și refăcute ierarhizările de personal, astfel încât rolul asistenților medicali să fie recunoscut și plătit corespunzător. Sindicaliștii, în schimb, nu renunță la acțiunile de protest și atrag atenția Executivului cu privire la problemele din sistemul de Sănătate.

Citește și

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin
Actualitate

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin

12 iulie 2026
FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații
Actualitate

FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații

12 iulie 2026
Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie
Actualitate

Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie

12 iulie 2026
FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători
Actualitate

FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători

12 iulie 2026
Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare
Actualitate

Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare

12 iulie 2026
FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor
Actualitate

FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor

12 iulie 2026
A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare
Actualitate

A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare

12 iulie 2026
Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate

Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare

12 iulie 2026
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate

FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație

11 iulie 2026
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate

FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos

11 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite