Miza GRAȚIERII. Zeci de persoane ar putea scăpa de închisoare la Satu Mare
Comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare, spune că potrivit primelor calcule circa 70 de persoane ar putea scăpa de închisoare. La care se adaugă altele, care sunt bine-m...
Comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare, spune că potrivit primelor calcule circa 70 de persoane ar putea scăpa de închisoare.
La care se adaugă altele, care sunt bine-mersi în libertate, doar cu procese penale pe rolul instanțelor de judecată. De la simpli funcționari până la foști șefi de servicii și instituții.
Cu toate acestea, şeful închisorii nu consideră că graţierea ar rezolva problema supraaglomerării Penitenciarului.
“Ar rezolva parţial, dar nu pe termen lung. La o primă evaluare a persoanelor private de libertate, am identificat 70 de persoane care ar face obiectul graţierii. Este o evaluare grosso modo”, a spus comisarul-şef Petru Romeo Poiană.
Cea mai aglomerată închisoare din România este Penitenciarul Satu Mare, potrivit ultimului studiu al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Gradul de ocupare în această închisoare este de peste 200%.
Penitenciarul din Satu Mare are regim deschis şi semi-deschis. Aici sunt încarceraţi deţinuţi care au comis infracţiuni minore. În Satu Mare sunt încarceraţi deţinuţi din trei judeţe: Bihor, Satu Mare şi Sălaj.
“La şase metri cubi de aer, capacitatea este de 492 de locuri. Iar la 4 metri pătraţi, standard european pentru condiţii minime, este de 235 de locuri. Or, azi avem 493 de deţinuţi”, susţine comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare, citat de Digi24 Oradea.
Nu de puţine ori, deţinuţii au dat în judecată statul român pentru condiţiile din penitenciarul Satu Mare şi au câştigat.
“La penitenciarul Satu Mare în 2016 au fost câştigate la CEDO un număr de 39 de plângeri”, dezvăluie directorul Penitenciarului Satu Mare.
Citește și
Actualitate
FOTO. Sistemul antigrindină de la Satu Mare, dat exemplu la nivel național. Când ar putea fi dat în folosință
Actualitate
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele
Actualitate
FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria
Actualitate
Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică
Actualitate
A sărit gardul pentru un pachet de țigări, dar a ajuns să execute patru ani de închisoare
Actualitate
FOTO. Poliția Satu Mare explică: un șofer beat, cu cuțit asupra lui, a amenințat polițiștii. Trupele speciale l-au imobilizat
Actualitate
OAȘ. Accident în lanț, trei mașini distruse. Șoferul avea o alcoolemie uriașă
Actualitate
FOTO. Șofer beat, încătușat ASTĂZI după o urmărire ca în filme pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au scos armele după ce bărbatul ar fi scos un cuțit
Actualitate
FOTOGALERIE. Începe StreetMusic Festival, cel mai colorat eveniment al orașului Satu Mare
Actualitate