Un motociclist în vârstă de 35 de ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs luni, 15 iunie, în localitatea Berveni. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 17:30, la intersecția Drumului Județean 108M cu strada Maior.
Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Carei a reieșit că un bărbat de 51 de ani, din localitatea Andrid, care conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu condus de un bărbat de 35 de ani din Berveni, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, motociclistul a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Ce spune POLIȚIA: ”La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 17:30 polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția Drumului Județean 108M cu strada Maior, din localitatea Berveni. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 51 de ani, din localitatea Andrid, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu, condus de către un bărbat de 35 de ani, din localitatea Berveni, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul motociclului a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat rezultate negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.