Patru străzi de pământ din zona Bercu Roșu vor fi asfaltate în cadrul unei investiții de peste 2,67 milioane de lei, finanțată din bugetul local al municipiului Satu Mare.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat astăzi contractul de execuție pentru modernizarea străzilor Drumul Luncii, Petalelor, Vinului și Afinelor.
Lucrările vor fi realizate de compania Antrepriza Reparații și Lucrări ARL Cluj-Napoca, iar proiectul prevede asfaltarea unei lungimi totale de 2,34 kilometri.
Potrivit administrației locale, termenul de execuție al lucrărilor este de 12 luni, investiția având ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a condițiilor de trafic din cartierul Bercu Roșu.