FOTODOCUMENT. Planul care prevedea autostradă către Satu Mare! Abandonat pe parcurs
România se numără printre primele țări europene în care, în anul 1938, a fost stabilită de Ministerul Lucrărilor Publice – Direcția Generală a Drumurilor, o hartă cu principalele artere ale unei viito...
România se numără printre primele țări europene în care, în anul 1938, a fost stabilită de Ministerul Lucrărilor Publice – Direcția Generală a Drumurilor, o hartă cu principalele artere ale unei viitoare rețele de autostrăzi. Care au ajuns inclusiv până la Satu Mare!
Astfel, județul Satu Mare putea fi legat de restul țării printr-o rețea de autostrăzi, care ar fi legat Sătmarul de restul țării, dar și de cele mai importante orașe din Ardeal.
Întreaga rețea, în lungime de 3.200 de kilometri, a fost preluată ca strategie de către fostul regim comunist, dar a fost abandonată pe parcurs. Din marele plan s-au realizat doar 113 kilometri în toată România, apoi regimul a căzut.
Din păcate, nu s-a concretizat nimic, iar județul Satu Mare rămâne doar cu drumuri naționale și cu multe alte promisiuni.
Citește și
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Centrul Sătmarului se transformă într-un uriaș teren de sport! Vă puteți înscrie
Actualitate
Caz neobișnuit în Satu Mare: un judecător anulează decizia Poliției/Parchetului
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate
FOTO. Plan Roșu de intervenție în județul vecin, după un incendiu la un spital. Focul, provocat de o pacientă
Actualitate
FOTO. Cât va costa ORA de parcare în noua parcare etajată din Satu Mare. ”Mai puțin decât în Oradea sau Cluj”
Actualitate
FOTO. Paradox pe calea ferată spre Satu Mare: cușete ultramoderne, dar călătorii spun că le preferă pe cele vechi
Actualitate
Caz incredibil la Satu Mare după o bătaie violentă. A spus că a văzut totul, apoi că n-a văzut nimic. A „dispărut” înainte de poligraf
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate