Proiect de lege: Mai multe puncte de trecere a frontierei. Bandă pentru lucrătorii transfrontalieri
Deputatul de Satu Mare, Magyar Lóránd, a fost printre inițiatorii proiectului de lege înregistrat pe data de 3 iunie în conformitate care va aduce mari schimbări în viața lucrătorilor transfrontalieri...
Deputatul de Satu Mare, Magyar Lóránd, a fost printre inițiatorii proiectului de lege înregistrat pe data de 3 iunie în conformitate care va aduce mari schimbări în viața lucrătorilor transfrontalieri. Proiectul ar obliga autoritățile competente de a asigura o bandă destinată exclusiv acelor cetățeni care fac navetă transfrontalieră diminuând astfel semnificativ timpul de așteptare pentru trecerea graniței, respectiv deschiderea celor 10 puncte de trecere a frontierei construite, în ultimii ani, din fonduri europene.
”În ultimii ani, foarte mulții sătmăreni și-au cumpărat imobile în apropierea graniței de est a Ungariei unde și-au mutat domiciliul, continuând să revină zilnic, chiar și la sfârșit de săptămână, în România, în județul Satu Mare, fie în scop profesional, fie familial. Situația ultimelor săptămâni, a afectat, în special, aceste persoane: de foarte multe ori trecerea frontierei a necesitat o perioadă de așteptare de 2-3 ore, mai ales în intervalul de timp în care angajații la firmele din județul Satu Mare se întorceau acasă, la locuințele lor din Ungaria. Cu acest proiect intenționăm să ameliorăm această situație”, a declarat Magyar Lóránd.
Mai multe pagini Facebook abordează această problemă a trecerii punctelor de frontieră și greutățile întâmpinate de lucrătorii transfrontalieri. Problemele semnalate sunt perioada lungă de așteptare, faptul că timp de jumătate de oră rândurile stagnează, iar durata trecerea graniței dus-întors acumulează peste trei ore zilnic.
O altă problemă o constituie imprevizibilitatea, sosirea la timp la serviciu, în cazul lor, nu depinde doar de traficul rutier, ci și de traficul de la graniță. Altă problemă este și verificarea minuțioasă, în special din partea ofițerilor maghiari. Naveta pe perioada lunii august se arată a fi și mai dificilă deoarece românii plecați la muncă în diferite țări europene se întorc în țară și, în conformitate cu statisticile anilor precedenți, și aceștia ajung la granița României, de regulă, în jurul orei 16.00.
“Autoturismele care sosesc din afara Uniunii Europene și microbuzele, de cele mai multe ori, prelungesc timpul de așteptare cu cel puțin o jumătate de oră” – spune un navetist cu experiență și menționează, totodată faptul că ar fi foarte benefică deschiderea unei bande exclusiv navetiștilor.
Polițiștii de frontieră au dreptul de a cere la control copia contractului de muncă al persoanelor angajate în altă țară decât cea de reședință, tocmai pentru a preveni folosirea acestei bande speciale persoanelor neautorizate. În conformitate cu proiectul de lege, cei în cauză pot solicita legitimație de navetist atât pentru angajat, cât și membrilor familiei acestuia.
”Cele două puncte de trecere a frontierei a județului Satu Mare sunt suprasolicitate, mai ales cel de la Petea-Csengersima. Mai sunt în județ alte trei puncte care funcționează doar temporar. Punctele de trecere a frontierei de la Bercu-Garbolc, Horea- Ömböly, respectiv Peleș-Zajta au fost construite recent, însă sunt deschise doar la sfârșit de săptămână”, a adăugat deputatul sătmărean, care, prin scrisorile adresate ministerului de specialitate, a cerut deja, în repetate rânduri, punerea în funcțiune permanent a acestor puncte de trecere.
În conformitate cu proiectul de lege, pe linia graniței România-Ungaria, toate cele zece puncte de trecere a frontierei construite din fonduri europene ar funcționa permanent, astfel punctele de tranzit deja existente ar fi completate de alte trei în județul Satu Mare, trei în județul Bihor și patru în județul Arad.
Citește și
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare
Actualitate
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate