Proiect salvator. Primăria Baia Mare, invitată să cofinanțeze Filarmonica Satu Mare
Oficialii din Primăria municipiului Baia Mare și-au manifestat intenția de a înființa propria filarmonică, după modelul celei din județul Satu Mare, în clădirea fostului restaurant Minerul. Doar că ef...
Oficialii din Primăria municipiului Baia Mare și-au manifestat intenția de a înființa propria filarmonică, după modelul celei din județul Satu Mare, în clădirea fostului restaurant Minerul. Doar că efortul bugetar și uman ar fi fost enorm. Doar achiziționarea unor instrumente performante ar fi de 600.000 de euro. Dar problema cea mai mare ar fi artiștii. Crearea unui colectiv de instrumentiști ar necesita fonduri importante și timp îndelungat.
Astfel, o anumită parte din angajații Filarmonicii ”Dinu Lipatti” Satu Mare au propus un proiect prin care Primăria Baia Mare să devină coproprietară a Filarmonicii de Stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare.
Astfel, surse adminstrative au declarat, pentru PresaSM.ro, că băimărenilor li s-a propus să intre cu o parte de cofinanțare importantă, astfel încât Filarmonica ”Dinu Lipatti” să devină una regională. Practic, Filarmonica ar avea două sedii. Unul la Satu Mare, și unul la Baia Mare, urmând să susțină concerte în ambele locații.
”Chestiunea e că Primăria Baia Mare vrea filarmonică. Ar fi un număr egal de concerte la cele două sedii. Joi la Satu Mare și vineri la Baia Mare. Fostul restaurant Minerul a fost reabilitat în exterior, si primarul Cătălin Cherecheș voia să fie sala filarmonicii. Interiorul corespunde ca și spațiu de spectacol, dar necesită investiții”, a spus un angajat al Filarmonicii Satu Mare.
Conform acelorași surse, în acest moment bugetul Filarmonicii Satu Mare este de un milion de euro. Printr-o eventuală colaborare, suma pe care sătmărenii ar trebui să o asigure anual ar scădea la circa 700.000 de euro. Primăria Baia Mare ar intra cu o sumă similară, ceea ce ar însemna asigurarea unui buget de 1,4 milioane de euro, care să permită dezvoltarea instituției.
Mai exact, în acest moment la Filarmonica Satu Mare există 45 de instrumentiști. Pentru o funcționare optimă ar fi nevoie de 60 de instrumentiști. Prin aportul celor de la Primăria Baia Mare s-ar putea angaja încă 15 instrumentiști, cu salarii decente.
De altfel, chiar primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a cerut ca finanțarea Filarmonicii ”Dinu Lipatti” să fie preluată de Ministerul Culturii, după modelul altor filarmonici de stat din România. Edilul șef sătmărean a recunoscut, totuși, că șansele sunt infime.
Printr-o eventuală colaborare dintre Primăria Satu Mare și Primăria Baia Mare s-ar rezolva cel puțin problema finanțării. Proiect care este respins, deocamdată, de unii oficiali sătmăreni.
Citește și
Actualitate
Scandal cu iz de interlopi la Satu Mare: lovituri și amenințări după o „misiune” de recuperare a iubitei
Actualitate
FOTO. Sistemul antigrindină de la Satu Mare, dat exemplu la nivel național. Când ar putea fi dat în folosință
Actualitate
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele
Actualitate
FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria
Actualitate
Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică
Actualitate
A sărit gardul pentru un pachet de țigări, dar a ajuns să execute patru ani de închisoare
Actualitate
FOTO. Poliția Satu Mare explică: un șofer beat, cu cuțit asupra lui, a amenințat polițiștii. Trupele speciale l-au imobilizat
Actualitate
OAȘ. Accident în lanț, trei mașini distruse. Șoferul avea o alcoolemie uriașă
Actualitate
FOTO. Șofer beat, încătușat ASTĂZI după o urmărire ca în filme pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au scos armele după ce bărbatul ar fi scos un cuțit
Actualitate