Meniu

Caută pe PresaSM

0

Rezultatele proiectului RurALL prezentate la Hodod

Miercuri, 24 iunie, în comuna Hodod a avut loc evenimentul final de prezentare a proiectului RurALL, o inițiativă internațională care își propune să identifice soluții pentru combaterea depopulării zo...

Rezultatele proiectului RurALL prezentate la Hodod

RurALL (RGB).png

Miercuri, 24 iunie, în comuna Hodod a avut loc evenimentul final de prezentare a proiectului RurALL, o inițiativă internațională care își propune să identifice soluții pentru combaterea depopulării zonelor rurale și pentru valorificarea clădirilor abandonate sau neutilizate.

În cadrul evenimentului, Nicoleta Lașan, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, a prezentat obiectivele și rezultatele principale ale proiectului, subliniind importanța colaborării dintre administrațiile publice, comunitățile locale și specialiști pentru găsirea unor soluții sustenabile de dezvoltare rurală. Pe durata implementării proiectului, au fost elaborate 2 planuri de acțiune (manualul modelului de guvernanță participativă și planul de implicare a comunității) și au fost implementate 4 acțiuni pilot: cartografierea locuințelor, dezvoltarea de idei pentru refuncționalizarea clădirilor neutilizate, dezvoltarea de idei de renovare a locuințelor și elaborarea de modele de afaceri pentru finanțarea renovării unor clădiri din zonele țintă.

Partea tehnică și profesională a proiectului a fost prezentată de Gyüre-Rotariuc Noémi Andrea, arhitect-șef al Județului Satu Mare și expert în cadrul proiectului. Aceasta a evidențiat activitățile desfășurate în cadrul proiectului, analiza clădirilor neutilizate din comuna Hodod și posibilitățile de reabilitare și reutilizare a acestora în beneficiul comunității locale.

În continuarea prezentărilor, Szilágyi Márton, ofițer de comunicare în cadrul proiectului, a realizat o sinteză a Manualului modelului de guvernanță participativă elaborat în cadrul proiectului. Manualul promovează o abordare modernă, bazată pe cooperarea dintre autorități publice, cetățeni, mediul privat, organizații ale societății civile, instituții de învățământ și experți, pentru identificarea și implementarea unor soluții adaptate nevoilor locale.

Un element important al proiectului îl reprezintă reutilizarea clădirilor abandonate sau insuficient folosite. Aceste spații pot deveni centre comunitare, spații pentru servicii publice, activități economice sau inițiative sociale, contribuind astfel la revitalizarea localităților și la creșterea atractivității acestora pentru locuitori și investitori.

Proiectul promovează, de asemenea, principiile Noului Bauhaus European, care îmbină sustenabilitatea, incluziunea și calitatea mediului construit. Astfel, dezvoltarea rurală este privită nu doar din perspectivă economică, ci și din punctul de vedere al calității vieții, al identității locale și al implicării comunității.

Pentru comuna Hodod, participarea în proiectul RurALL a reprezentat o oportunitate de a dezvolta idei pentru refuncționalizarea clădirilor neutilizate și soluții concrete care să contribuie la prevenirea depopulării. Astfel, în cadrul proiectului au fost cartografiate 41 de clădiri din Hodod, au fost elaborate schițe de renovare pentru 23 de clădiri, și au fost realizate 3 planuri de afaceri pentru renovarea și refuncționalizarea clădirilor neutilizate.

Primarul Comunei Hodod, dl. Balog Francisc, a subliniat importanța participării comunei ca partener asociat în cadrul acestui proiect pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității. Acesta a evidențiat faptul că proiectul RurALL a oferit administrației locale șansa de a învăța din experiența celorlalți parteneri de proiect, de a înțelege mai bine nevoile comunității și de a identifica împreună soluții pentru valorificarea clădirilor neutilizate și pentru creșterea atractivității comunei pentru generațiile viitoare.

Proiectul RurALL este finanțat prin Programul pentru Regiunea Dunării 2021-2027 și are ca obiectiv principal dezvoltarea unui model de guvernanță pentru abordarea depopulării zonelor rurale prin îmbunătățirea proceselor de planificare, management, proces decizional și de colaborare în cadrul comunităților rurale cu scopul de a exploata potențialul clădirilor abandonate/neutilizate. Proiectul include un număr de 14 parteneri din 11 state, iar partenerul strategic asociat al A.D.I. Județul Satu Mare în cadrul acestui proiect este Comuna Hodod. Proiectul are o valoare totală de 2.597.692,50 EUR, iar bugetul alocat Asociației în cadrul acestui proiect este de 159.700 EUR.

1.jpeg 2.jpeg 3.jpeg 4.jpeg 5.jpeg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite