Un caz medical deosebit de grav a fost gestionat cu succes, în weekend, la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. O pacientă în vârstă de 48 de ani a ajuns la spital cu dureri toracice, iar la scurt timp a intrat în stop cardiac. Personalul medical, în frunte cu medicul Bogdan Duțu, a reușit resuscitarea acesteia prin șoc electric, stabilind ulterior că motivul a fost un infarct miocardic acut.
Explorarea de urgență prin coronarografie a arătat o afectare severă: două dintre cele trei artere principale ale inimii erau complet blocate, iar cea de-a treia era grav afectată. Echipa medicală a intervenit rapid prin angioplastie și implantarea a două stenturi pe vasul principal, procedura fiind un succes. Evoluția pacientei este pozitivă.
„Este esențial ca pacientul să recunoască simptomele și să ceară ajutor cât mai repede. Contează enorm să ajungi într-un spital bine dotat, cu medici experimentați”, a declarat dr. Duțu, medic intervenționist.
Acesta a subliniat că nu doar aparatura modernă este decisivă, ci și pregătirea și dedicarea echipei medicale. Deși astfel de intervenții sunt mai des întâlnite în centre de excelență precum Spitalul Monza Ares sau Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, reușita de la Satu Mare demonstrează că medicina intervențională de vârf este posibilă și în spitalele județene.
„Satu Mare merită servicii medicale rapide și de calitate. Performanța trebuie să fie acolo unde e cea mai mare nevoie: lângă pacient”, a adăugat dr. Duțu.
Acest caz confirmă importanța reacției rapide și a accesului la tratament specializat în infarctul miocardic acut – o urgență medicală în care fiecare minut contează și care poate face diferența între viață și moarte.