Meniu

Caută pe PresaSM

0

Se întâmplă în România. Două cabinete medicale, "profit" de milioane din banii publici. Medicii s-au trezit cu mascații la ușă

Mai multe percheziții au fost efectuate în această dimineață în județul Mureș. Au fost vizate mai multe cabinete medicale unde polițiștii susțin că ar fi fost înregistrate fictiv mai multe servicii me...

Se întâmplă în România. Două cabinete medicale, "profit" de milioane din banii publici. Medicii s-au trezit cu mascații la ușă

Mai multe percheziții au fost efectuate în această dimineață în județul Mureș. Au fost vizate mai multe cabinete medicale unde polițiștii susțin că ar fi fost înregistrate fictiv mai multe servicii medicale. Prejudiciul, spun anchetatorii, se ridică la două milioane de lei, bani pe care administratorii celor două cabinete i-ar fi încasta pe nedrept de la Casa Națională de Asigurări în ultimii trei ani de zile.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au efectuat șase mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș. În dosar se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Anchetatorii suspectează că pe parcursul a trei ani reprezentanții a două cabinete medicale ar fi înregistrat și decontat servicii medicale fictive. Prejudiciul cauzat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ar fi unul de peste două milioane de lei.

„S-a reținut că, în perioada 1 septembrie 2019 - 31 decembrie 2022, reprezentanții a două cabinete medicale din Mureș ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care le-ar fi transmis, ulterior, unei instituției publice de asigurări de sănătate, din Mureș, în vederea decontării contravalorii sumei pentru prestarea acestora. Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Mureș.

Polițiștii fac verificări de acte, urmând ca angajații sau reprezentanții acestor cabinete să fie audiați la Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 11 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 19 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 22 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite