Meniu

Caută pe PresaSM

0

TAROM redeschide cursele spre Baia Mare. Zboruri internaționale de la Satu Mare

Aeroportul Internațional din Baia Mare a fost închis traficului aerian în urmă cu doi ani, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare şi modernizare. Inclusiv prelungirea pistei cu aproape 400 ...

Aeroportul Internațional din Baia Mare a fost închis traficului aerian în urmă cu doi ani, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare şi modernizare. Inclusiv prelungirea pistei cu aproape 400 de metri. După redeschidere, TAROM a anunțat că își va relua cursele spre București în câteva zile. Respectiv din data de 6 septembrie 2018. Zborurile vor fi operate de TAROM cu aeronave de tipul ATR 42/72.
Orarul zborurilor:
JOI - DUMINICĂ - București 21:40 – 23:05 Baia Mare LUNI - VINERI - Baia Mare 05:40 – 07:00 București Reamintim că TAROM se află în negocieri cu Aeroportul Internațional Satu Mare pentru introducerea unei curse externe. PresaSM l-a întrebat pe președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, dacă se mai are în vedere introducea unor noi curse internaționale de pe Aeroportul Satu Mare. Pataki a declarat că se negociază cu TAROM și Lufthansa. ”Am discutat cu cei de la TAROM că după ce le ajung noile aeronave să aibă în vedere introducerea unei noi curse de la Satu Mare. Noi avem în vedere Germania. Delegația Districtului Ostalb, Landul Baden-Württemberg – Germania, a fost în vizită la Satu Mare și au văzut potențialul zonei noastre. Se discută și cu cei de la Lufthansa pentru o posibilă cursă internațională”, a spus Pataki Csaba.  

Citește și

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 1 oră
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 2 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 2 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 3 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 7 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 19 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

17 aprilie 2026
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite