Telefoanele mobile ale pacienților sunt luate de către personalul medical al spitalelor din județul Satu Mare, în special pe secțiile cu mare risc. Măsura, una drastică și fără precedent, vine ca urmare a ultimelor tragedii produse în spitalele din România.
Concret, în această dimineață s-a produs un incendiu la spitalul suport-Covid Movila din Ploiești, soldat cu două decese. În urma cărora Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății au dispus măsuri extrem de drastice pentru a preîntâmpina astfel de situații pe viitor.
Surse avizate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a confirmat această informație pentru PresaSM.
”Recomandarea este ca telefoanele să nu se încarce în proximitatea unităților cu oxigen. Vom reglementa definitiv mâine acest aspect”, spun surse autorizate pentru PresaSM.
Pe mai multe secții ale spitalelor din județul Satu Mare măsura a fost aplicată încă de astăzi, au confirmat rudele unor pacienți pentru PresaSM. Aparținătorii nu mai pot ține legătura cu pacienții, decât prin personalul medical. Urmează ca vineri să se anunțe oficial aceste noi restricții.
Pe de altă parte, aparținătorii sunt nemulțumiți că - în ultimele luni - nu au cu cine să discute despre starea de sănătate a bolnavilor internați în spitale. Existând situații în care personalul medical refuză cu desăvârșire să dea detalii.
Rămâne de văzut dacă reprezentanții spitalelor vor găsi o soluție pentru ca familiile pacienților să poată fi informate vivazi de evoluția stării de sănătate.