"Am pregătit un protocol cu domnul Streinu cercel, care va fi validat, program inovativ de tipul celor din Coreea de Sud şi să testăm toţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile de testare, door to door (n.r.- din uşă în ușă)", a spus ministrul într-un interviu acordat Adevărul Live.Informația a fost ulterior confirmată de către secretarul Nelu Tătaru, la Digi24, dar și de Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea. Firea a precizat faptul că testarea se va face pe categorii de risc, începând cu populația de peste 65 de ani, urmată de persoanele cu patologii, iar apoi de celelalte categorii vulnerabile. Testarea în masă a populație a fost și unul dintre sfaturile transmise de autoritățile din Coreea de Sud, dar și de oficialii Organizației Mondiale a Sănătății. Inclusiv Germania a optat pentru testarea în masă, iar în Italia, orașul Vò, cu o populație de 3.000 de persoane, toți cetățenii au fost testați. Autoritățile au precizat că testarea în masă le-a dat posibilitatea de a scăpa complet de virus în doar 14 zile și asta pentru că au reușit să pună în carantină persoanele asimptomatice, limitând astfel extinderea îmbolnăvirilor. Bucureștiul este un proiect-pilot, vor urma și celelalte orașe, scopul este de a verifica amploarea infectării unui oraș, a explicat la Digi24 Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăți. Testarea ar urma să înceapă săptămâna viitoare, primii pe listă fiind personalul din spital și pacienții. Circa 2 milioane de teste individuale va primi România din partea Coreei de Sud, țară considerată campioană la testarea individuală.
Testare în masă pentru COVID-19, deocamdată doar în București. Vor urma și alte orașe
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul, ministrul Sănătății Victor Costache a declarat că se pregătește testare în masă a populației, dar pentru început doar în București. "Am pregătit ...
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul, ministrul Sănătății Victor Costache a declarat că se pregătește testare în masă a populației, dar pentru început doar în București.
Citește și
Actualitate
Fără Dumnezeu! S-au pus la furat și din masa elevilor în cea mai săracă comună din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Mașină făcută scrum în parcarea Lidl! Incendiul s-a întins la anexele din jur
Actualitate
Efectul Schengen. Cum a reintrat, pe coclauri, un urmărit general în județul Satu Mare
Actualitate
ATV răsturnat după o zi de băuturi alcoolice. Șoferul rănit grav, a fost dus inconștient la spital
Actualitate
CAREI. Un individ s-a dus neinvitat la o petrecere privată și a bătut mai mulți tineri, pe bandă rulantă
Actualitate
SATU MARE. Doi bărbați au intrat mascați peste o bunicuță ca să-i fure banii. Victima i-a pus pe fugă!
Actualitate
Percheziții la Primăria Socond și la mai multe școli din comună. Suspiciuni privind fondurile pentru masa caldă și ajutoarele sociale
Actualitate
Patru străzi de pământ din Satu Mare vor fi asfaltate. A fost semnat contractul
Actualitate
Beat și fără permis, un sătmărean a rămas cu mașina suspendată în fața barului
Actualitate