Tragedie la competiția „Rally Cross – Etapa 4 Campionatul Național de Rally Cross”, desfășurată duminică, 17 august, în comuna Bughea de Sus, județul Argeș. Un bărbat a murit și altul a fost rănit după ce roata unei mașini s-a desprins și a lovit spectatorii.
Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce roata unei mașini s-a desprins și a lovit spectatorii.
"Pe parcursul competiţiei ,,Rally Cross - Etapa 4 Campionatul Naţional de Rally Cross" care se desfăşoară în comuna Bughea de Sus, două persoane (spectatori) au fost rănite de o roată desprinsă de la un vehicul participant. Ambele persoane au fost transportate la spital de două echipaje medicale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean", au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani rănit grav a fost resuscitat la un spital din Câmpulung, dar a decedat după ce a fost transferat tot în stare gravă la Pitești.
Cel care și-a pierdut viața este Dan Bodea, din Câmpulung, un om apropiat al lumii Autocross-ului românesc. Campion la clasa H4 din Autocross în 2017, Dan a fost un pilot pasionat, loial și dedicat până la capăt motorsportului pe care l-a iubit, în ultima perioada ocupându-se de zona tehnică pentru mai mulți competitori.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au deschis un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
"Conducătorul autoturismului aflat în concurs, bărbat de 44 de ani, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează ca în cauză să fie întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut lor", au transmis oficialii Poliţiei.
Evenimentul sportiv era autorizat și se desfășura pe un traseu din afara drumului public.