Meniu

Caută pe PresaSM

0

Un ”stranier” beat și fără permis a FUGIT de POLIȚIE...cu mașina! Oamenii legii i-au făcut DOSAR PENAL și SOȚIEI

Un ”stranier” beat și fără permis a FUGIT de POLIȚIE. Polițiștii rutieri negreșteni, aflați în supravegherea traficului pe DJ 109 L, au identificat un autoturism înmatriculat în Franța, care a fost în...

Un ”stranier” beat și fără permis a FUGIT de POLIȚIE. Polițiștii rutieri negreșteni, aflați în supravegherea traficului pe DJ 109 L, au identificat un autoturism înmatriculat în Franța, care a fost înregistrat de aparatul radar depășind viteza legală în localitatea Boinești. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, fiind identificat și prins ulterior, în comuna Călineşti Oaş. Totul s-a întâmplat miercuri, 03.08.2016, în jurul orei 13:50. La volan a fost identificat I.P., de 29 ani, din comuna Bixad, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, dar și faptul că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, întrucât aparatul etilotest a indicat, în urma testului efectuat, o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat. Extinzând cercetările polițiștii au mai stabilit că autoturismul în cauză a fost încredințat, pentru a fi condus, de către soția celui în cauză, care de altfel este și proprietara vehiculului, deși cunoștea faptul că soțul ei nu posedă permis de conducere. În acest context, a fost întocmit un dosar penal în care ambii soți sunt cercetați, unul pentru conducere  fără permis și sub influența alcoolului iar celălalt pentru încredinţarea cu ştiinţă a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştia că nu deţine permis de conducere.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite