VIDEO. Cea mai NOUĂ autocisternă, made in Satu Mare! Pe ”șasiu” de Dacia ”Circus”
Imagini demne de un număr de echilibristică, efectuat la vreun circ, pe Drumul Național 19, în localitatea Mădăras. Un șofer a condus un autoturism Dacia, înmatriculat în județul Satu Mare, iar în ben...
Imagini demne de un număr de echilibristică, efectuat la vreun circ, pe Drumul Național 19, în localitatea Mădăras. Un șofer a condus un autoturism Dacia, înmatriculat în județul Satu Mare, iar în benă transporta două cisterne mari de apă, suprapuse. Suntem curioși cum a reușit ancorarea cisternelor, astfel încât să nu cadă. Nu de alta, dar dezechilibrarea mașinii se putea produce în orice moment. Asta dacă în cisterne ar fi fost vreun lichid.
Mai în glumă mai în serios, cei de la Uzinele Dacia ar avea ce învăța și ar putea propune un nou prototip de cisternă, inspirat din viața reală. Iată că sătmăreanul a reușit să demonstreze că modelul este fiabil.
[video_youtube id=""]
Dacă ne uităm puțin înspre Codul Rutier putem vedea la SECŢIUNEA a 3-a, Reguli pentru circulaţia vehiculelor, Art. 150 următoarele :
(1) Încărcătura unui vehicul trebuie să fie aşezată şi, la nevoie, fixată astfel încât:
a) să nu pună în pericol persoane ori să nu cauzeze daune proprietăţii publice sau private;
b) să nu stânjenească vizibilitatea conducătorului şi să nu pericliteze stabilitatea ori conducerea vehiculului;
c) să nu fie târâtă, să nu se scurgă şi să nu cadă pe drum;
d) să nu mascheze dispozitivele de semnalizare, catadioptrii şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori provizoriu, iar în cazul vehiculelor fără motor, semnalele făcute cu braţele de conducătorul acestora;
e) să nu provoace zgomot care să jeneze conducătorul, participanţii la trafic ori să sperie animalele şi să nu producă praf sau mirosuri pestilenţiale.
Culmea este că dacă analizăm toate aceste prevederi legale ajungem la concluzia că șoferul nu a prea încălcat legislația în vigoare. Cel puțin, nu atât de flagrant.
Citește și
Actualitate
FOTO. Vești bune pentru sătmăreni! Ajung mai rapid spre Oradea, pasaj ultramodern
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident grav între un autobuz cu 35 de copii și un TIR. Planul Roșu de Intervenție, 12 victime la spital
Actualitate
FOTOGALERIE. Controale de amploare în locuințele sociale din Satu Mare. Ce a găsit Poliția Locală și ce amenzi s-au dat
Actualitate
FOTO. Tragedie cumplită pe calea ferată. Un copil de 8 ani a murit lovit de tren, la doar câteva minute după ce tatăl îi anunțase dispariția
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate
FOTO. Poliția și RAR au băgat mașinile sub Podul Decebal. Câte au ieșit cu amenzi
Actualitate
FOTO. Primăria Odoreu investește în siguranță: condiții europene pentru polițiști. Sediul Poliției, complet reabilitat
Actualitate
Cât primește Satu Mare pentru persoanele relocate din Dumbrava? Cea mai mare alocare din țară
Actualitate
Scandal într-un bar din județul Satu Mare. A plecat după o coadă de mătură, s-a întors și și-a lovit victima în cap
Actualitate