VIDEO! De ce se produc ACCIDENTELE GRAVE în municipiul Satu Mare, lângă Billa!
Activiștii de la Drivers Satu Mare au reușit să imortalizeze mai mulți șoferi care trec pe culoarea roșie a semaforului de la intersecția Billa, din municipiul Satu Mare. Adică, în zona în care s-au p...
Activiștii de la Drivers Satu Mare au reușit să imortalizeze mai mulți șoferi care trec pe culoarea roșie a semaforului de la intersecția Billa, din municipiul Satu Mare.
Adică, în zona în care s-au produs, probabil, cele mai multe tamponări și au fost acroșați cei mai mulți pietoni. Suntem curioși dacă reprezentanții Comisiei pentru siguranța circulației din cadrul Primăriei Satu Mare vor acționa în consecință, în vederea identificării unor soluții.
Reamintim că cei din conducerea Primăriei Satu Mare au dat drumul sâmbătă, 10 octombrie 2015, semaforului din zona Billa. Măsura a fost luată tocmai pentru că șoferii nu acordau prioritate pietonilor. Dar se pare că, din păcate, este nevoie de măsuri mult mai severe. Și asta pentru că mulți șoferi ignoră total semaforul.
De altfel, aceasta a fost și cauza ultimului accident produs pe Bulavardul Octavian Goga, atunci când un șofer, aflat la volanul unui Audi, nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, intrând în coliziune cu un alt autoturism.
Citește și
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate
De la „glume în curtea școlii” la boxa acuzaților: Tragediile ascunse din spatele bullying-ului și consecințele penale pe care mulți le ignoră
Actualitate