Meniu

Caută pe PresaSM

0

Accident în Austria. Victima a murit la Spitalul Județean Satu Mare. Cazul, preluat de procurorii sătmăreni

Un șofer român este cercetat penal după ce, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1 din Austria, o femeie de 39 de ani aflată în microbuzul condus de acesta și-a pierdut viața. Tragedia s...

Accident în Austria. Victima a murit la Spitalul Județean Satu Mare. Cazul, preluat de procurorii sătmăreni

Un șofer român este cercetat penal după ce, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1 din Austria, o femeie de 39 de ani aflată în microbuzul condus de acesta și-a pierdut viața. Tragedia s-a produs în jurul orei 02:00, când microbuzul marca Mercedes Sprinter, care efectua transport internațional de persoane, a intrat în coliziune cu o remorcă tractată de un alt autoturism.

În urma impactului, una dintre pasagere, o femeie care călătorea împreună cu fiul său minor, a suferit o fractură gravă la nivelul gambei. Deși i s-a acordat primul ajutor la fața locului, aceasta a refuzat transportul la spital, dorind să-și continue drumul spre România.

Ulterior, după ce a ajuns la spitalul din Satu Mare, starea sa s-a agravat, iar câteva zile mai târziu a survenit decesul, cauzat de o trombembolie pulmonară – o complicație a leziunii suferite.

Cazul a fost inițial cercetat de autoritățile austriece, care au solicitat ulterior României preluarea anchetei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost desemnat să efectueze urmărirea penală.

După mai multe expertize criminalistice, ultima fiind finalizată în martie 2025, s-a stabilit că accidentul a fost cauzat de nepăstrarea unei distanțe suficiente față de vehiculul din față de către șoferul român. Deși inculpatul a susținut că vehiculul cu remorcă i-ar fi tăiat brusc calea, această versiune a fost exclusă de experții criminaliști.

Procurorii arată că, deși accidentul s-a produs în Austria, legislația rutieră din ambele state impune conducătorilor auto obligația de a păstra o distanță de siguranță, tocmai pentru a evita astfel de coliziuni.

În prezent, șoferul este cercetat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, fapta fiind pedepsită de legea română cu închisoarea. El a recunoscut incidentul, și-a exprimat regretul față de cele întâmplate, dar și-a menținut versiunea inițială privind modul în care s-a produs accidentul.

Ancheta continuă, iar instanța urmează să stabilească răspunderea penală a conducătorului auto în acest caz tragic.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ

Citește și

FOTO. Incendiu la o autoutilitară pe Drumul Odoreului din Satu Mare. Traficul a fost afectat temporar
Actualitate

FOTO. Incendiu la o autoutilitară pe Drumul Odoreului din Satu Mare. Traficul a fost afectat temporar

acum 38 minute
FOTO/VIDEO. A început DĂRÂMAREA parțială a Stadionului Olimpia Satu Mare!
Actualitate

FOTO/VIDEO. A început DĂRÂMAREA parțială a Stadionului Olimpia Satu Mare!

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. De la ce a pornit incendiul din municipiul Satu Mare. Peste două hectare de grâu, făcute scrum
Actualitate

FOTO/VIDEO. De la ce a pornit incendiul din municipiul Satu Mare. Peste două hectare de grâu, făcute scrum

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu uriaș de vegetație între Auchan și Dedeman din Satu Mare. Flăcările amenință complexul comercial
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu uriaș de vegetație între Auchan și Dedeman din Satu Mare. Flăcările amenință complexul comercial

acum 14 ore
Avocat Vlad Baculescu: ”Cum am salvat doi clienți de acțiuni abuzive pornite de recuperatorii de creanțe”
Actualitate

Avocat Vlad Baculescu: ”Cum am salvat doi clienți de acțiuni abuzive pornite de recuperatorii de creanțe”

acum 15 ore
FOTO/VIDEO. EXCLUSIV. Unde este si cum opera uriașa fermă de criptomonede din Satu Mare
Actualitate

FOTO/VIDEO. EXCLUSIV. Unde este si cum opera uriașa fermă de criptomonede din Satu Mare

acum 17 ore
Cod galben de furtună în județul Satu Mare. LISTA localităților aflate sub avertizare
Actualitate

Cod galben de furtună în județul Satu Mare. LISTA localităților aflate sub avertizare

acum 18 ore
FOTO. Situație revoltătoare în parcarea Kaufland: persoană cu handicap sever, lăsată singură într-o mașină încinsă la 35 de grade
Actualitate

FOTO. Situație revoltătoare în parcarea Kaufland: persoană cu handicap sever, lăsată singură într-o mașină încinsă la 35 de grade

acum 19 ore
Control de rutină transformat în dosar penal pentru un tânăr din Turț. Amenzi de mii de lei date de polițiștii sătmăreni
Actualitate

Control de rutină transformat în dosar penal pentru un tânăr din Turț. Amenzi de mii de lei date de polițiștii sătmăreni

acum 20 ore
FOTO. ANCHETĂ URIAȘĂ la Satu Mare. Fermă clandestină de criptomonede, sute de echipamente de minare au fost descoperite 
Actualitate

FOTO. ANCHETĂ URIAȘĂ la Satu Mare. Fermă clandestină de criptomonede, sute de echipamente de minare au fost descoperite 

acum 23 ore
FOTO/VIDEO. Start la lucrări! După 40 de ani, Parcul Vasile Lucaciu intră în modernizare: bănci smart, LED-uri și zone pentru seniori
Actualitate

FOTO/VIDEO. Start la lucrări! După 40 de ani, Parcul Vasile Lucaciu intră în modernizare: bănci smart, LED-uri și zone pentru seniori

acum 23 ore
Bani pentru șapte biserici din Satu Mare. A fost semnat contractul. Cine primește fonduri de la bugetul de stat
Actualitate

Bani pentru șapte biserici din Satu Mare. A fost semnat contractul. Cine primește fonduri de la bugetul de stat

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite