Aici sunt banii dvs.! Un șef de FISC din județ, trimis în judecată pentru ABUZ
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MOCAN GHEORGHE, sub aspectul s...
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MOCAN GHEORGHE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin.1 C. pen., cu aplic.art. 5 NCP.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Fapta inculpatului Mocan Gheorghe care, cu ştiinţă şi prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în calitate de şef al Administraţiei Finanţelor Publice Negreşti Oaş, prin încălcarea dispoziţiilor art. 159 şi art. 160 alin.2 din O.U.G. 92/2003, a încuviinţat vânzarea bunurilor societăţii SC. TRICOTAJE SRL. Negreşti Oaş către SC. BOBU PREST la o valoare diminuată a acestora deşi societatea cumpărătoare avea datorii la bugetul de stat, prin aceasta a cauzat un prejudiciu în cuantum de 238.631 lei.
La instrumentarea dosarului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Negreşti Oaş care au efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Negreşti Oaş.
”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Citește și
Actualitate
Șofer cu o alcoolemie uriașă, a distrus cu mașina 7 metri din gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Canicula oprește camioanele. Restricții de circulație pe drumurile naționale din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Accident dubios între Satu Mare și Odoreu. O mașină a ajuns in șanț, nici urmă de sofer
Actualitate
VIDEO. Consiliera județeană care chiar luptă pentru sătmăreni! Majoritatea, ”acontată” să doarmă-n scaun
Actualitate
Pacient transferat de urgență cu elicopterul SMURD, după ce a fost stabilizat la Satu Mare
Actualitate
FOTO. Controale în traficul din Satu Mare. Amenzi de mii de lei
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a petrecut accidentul de ieri din Satu Mare. O femeie a ajuns la spital
Actualitate
Ungaria impune restricții de circulație din cauza caniculei
Actualitate
Trei sătmăreni, inclusiv un minor, acuzați de spargeri pe bandă rulantă într-o localitate din Satu Mare. Unul dintre ei, arestat preventiv
Actualitate