Un tânăr inculpat pentru trafic de droguri de mare risc a beneficiat de o amânare a judecății dintr-un motiv inedit: pregătirea pentru examenul de bacalaureat, conform informațiilor PresaSM.
Tribunalul a fost sesizat în această perioadă cu judecarea unei cauze instrumentate de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, în care inculpatul, aflat în arest la domiciliu, este acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
La primul termen de judecată de după finalizarea procedurii camerei preliminare, inculpatul s-a prezentat în fața instanței asistat de avocatul ales. Apărătoarea acestuia a solicitat instanței un nou termen, arătând că nu a reușit să discute în detaliu cu inculpatul, întrucât acesta a fost ocupat cu examenele de sfârșit de an școlar și cu pregătirea pentru bacalaureat.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nu s-a opus cererii de amânare, având în vedere că este primul termen de judecată.
Tribunalul a admis cererea formulată de apărătoare, dispunând amânarea cauzei pentru un nou termen, în vederea pregătirii apărării. Totodată, instanța a dispus repetarea procedurii de citare cu inculpatul aflat în arest la domiciliu.
Procesul va continua după finalizarea sesiunii de bacalaureat, în care inculpatul este direct implicat.