Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare Cod portocaliu de vreme rea pentru mai multe localități din județul Satu Mare. Se vor semnala averse, descărcări electrice, dar și intensificări de vânt, atenționează meteorologii. Sătmărenii din mai multe localități au fost avertizați cu privire la fenomenele meteo prin sistemul RO-ALERT.
ANM a emis în această dimineață o avertizare Cod portocaliu de tip nowcasting pentru mai multe localități din județul Satu Mare. Atenționarea meteo a intrat în vigoare la ora 10:05 și va expira la ora 11:00.
Sub avertizare în județul nostru se află localitățile Bixad, Turț, Livada, Certeze, Lazuri, Halmeu, Călinești-Oaș, Turulung, Bătarci, Tarna Mare, Micula, Dorolț, Târșolț, Gherța Mică, Cămărzana, Porumbești și Agriș.
În aceste localități se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (50...55 km/h). În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 20...25 l/mp, atenționează cei de la ANM.
Sătmărenii din zonele menționate au fost avertizați cu privire la furtuni prin sistemul RO-ALERT.
Avertizări similare au fost transmise și pentru localități județul Maramureș.