Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a anunțat că a depus în Parlamentul României o declarație politică intitulată „Inteligența Artificială în școlile României: între oportunitate, responsabilitate și viitor”, prin care atrage atenția asupra impactului tot mai mare al noilor tehnologii asupra sistemului educațional și asupra necesității unei abordări responsabile în utilizarea acestora.
În comunicatul transmis presei, parlamentarul subliniază că Inteligența Artificială nu mai reprezintă un concept al viitorului, ci o realitate prezentă în activitatea elevilor și profesorilor.
„Inteligența Artificială nu mai reprezintă o provocare a viitorului. Ea este deja prezentă în sălile de clasă, în activitatea profesorilor și în modul în care elevii învață, se informează și își construiesc cunoștințele. Tocmai de aceea, România are nevoie de o abordare responsabilă, echilibrată și adaptată realităților actuale”, afirmă Mircea Govor.
Deputatul consideră că noile tehnologii pot deveni un instrument important pentru modernizarea educației, contribuind la personalizarea procesului de învățare și la sprijinirea activității didactice.
„Cred cu tărie că tehnologia poate deveni un aliat important al educației. Inteligența Artificială poate personaliza procesul de învățare, poate oferi acces rapid la informație și poate sprijini cadrele didactice în activitatea lor de zi cu zi”, precizează acesta.
Totodată, Mircea Govor avertizează că utilizarea Inteligenței Artificiale trebuie să fie însoțită de dezvoltarea gândirii critice și a competențelor umane esențiale.
„În același timp, nu trebuie să uităm că niciun algoritm nu poate înlocui creativitatea, discernământul, spiritul critic și capacitatea umană de a înțelege și interpreta lumea din jurul nostru”, se arată în declarația politică.
Parlamentarul sătmărean susține că este nevoie de investiții consistente în formarea profesorilor, dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și modernizarea infrastructurii școlare, astfel încât accesul la tehnologie să fie unul echitabil.
„Avem obligația de a investi în pregătirea profesorilor, în dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și în modernizarea infrastructurii educaționale, astfel încât fiecare copil, indiferent de localitatea în care învață, să beneficieze de șanse egale la educație și tehnologie”, a transmis deputatul PSD.
În viziunea lui Mircea Govor, transformările generate de Inteligența Artificială vor influența decisiv economia și societatea în următorii ani, iar sistemul educațional trebuie să pregătească noile generații pentru aceste schimbări.
„Viitorul economiei și al societății va fi profund influențat de Inteligența Artificială. De aceea, misiunea noastră este să pregătim tinerii României nu doar să utilizeze aceste tehnologii, ci să devină creatorii, inovatorii și liderii noii economii digitale”, afirmă deputatul.