Conducerea Primăriei Satu Mare a transmis în mod public un mesaj de condoleanțe după dispariția prematură a moderatorului și jurnalistului Bartos Erzsébet. ”Ne exprimăm profundul regret pentru trecerea în neființă a celei care a fost Bartos Erzsébet, jurnalist, moderator al multor evenimente, un om care datorită activității și personalității sale va rămâne mereu în amintirea noastră. Suntem alături de familia îndoliată și le transmitem sincere condoleanțe! Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor Viceprimarul Adrian Albu, administratorul public, Maskulik Csaba alături de colectivul Primăriei Municipiului Satu Mare”, este mesajul conducerii Primăriei. Reamintim faptul că Bartos Erzsébet – una dintre cele mai apreciate voci din domeniu – a plecat dintre noi mult prea devreme. Erzsébet s-a consacrat la cel mai bun post de radio în limba maghiară din județul Satu Mare – City Radio. Tragedia este cu atât mai mare cu cât a lăsat în urma sa doi copii. Colegii de breaslă au transmis un mesaj de condoleanțe: ”Este așa o voce, care ne merge direct la inimă. Este așa un om, care știe doar să iubească pe toată lumea…care tot timpul a zâmbit, chiar și atunci când nu i-a fost ușor…Această voce va dăinui de acum înainte în inimile noastre. Cu toții am devenit mai săraci. Cu un prieten, cu un coleg” ”Van olyan hang, mely egyből a szívünkhöz szól. Van olyan ember, akit mindenki csak szeretni tud…aki mindig mosolyog, még akkor is, amikor nagyon nem könnyű…Ez a hang mától a szívünkben él tovább…egy hőssel lettünk szegényebbek…egy kollégával, egy baráttal” Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Conducerea Primăriei deplânge dispariția prematură a jurnalistei Bartos Erzsébet
UPDATE 11:34 Și Consiliul Județean a transmis un mesaj de condoleanțe. "Este greu să ne exprimăm în cuvinte durerea atunci când pierdem un om apropiat de inimile a mii de sătmăreni. Județul Satu Mare ...
UPDATE 11:34 Și Consiliul Județean a transmis un mesaj de condoleanțe.
"Este greu să ne exprimăm în cuvinte durerea atunci când pierdem un om apropiat de inimile a mii de sătmăreni. Județul Satu Mare a devenit mai sărac cu o persoană specială, care prin zâmbetul și vocea ei ne-a înseninat zi de zi. Bartos Erzsébet a fost un jurnalist iubit de sătmăreni, un exemplu de urmat pentru noi toți. În numele locuitorilor și ascultătorilor de radio din județul Satu Mare, îți mulțumim pentru tot, Bartoska!", se arată în mesajul transmis public de Consiliul Județean.
Conducerea Primăriei Satu Mare a transmis în mod public un mesaj de condoleanțe după dispariția prematură a moderatorului și jurnalistului Bartos Erzsébet. ”Ne exprimăm profundul regret pentru trecerea în neființă a celei care a fost Bartos Erzsébet, jurnalist, moderator al multor evenimente, un om care datorită activității și personalității sale va rămâne mereu în amintirea noastră. Suntem alături de familia îndoliată și le transmitem sincere condoleanțe! Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor Viceprimarul Adrian Albu, administratorul public, Maskulik Csaba alături de colectivul Primăriei Municipiului Satu Mare”, este mesajul conducerii Primăriei. Reamintim faptul că Bartos Erzsébet – una dintre cele mai apreciate voci din domeniu – a plecat dintre noi mult prea devreme. Erzsébet s-a consacrat la cel mai bun post de radio în limba maghiară din județul Satu Mare – City Radio. Tragedia este cu atât mai mare cu cât a lăsat în urma sa doi copii. Colegii de breaslă au transmis un mesaj de condoleanțe: ”Este așa o voce, care ne merge direct la inimă. Este așa un om, care știe doar să iubească pe toată lumea…care tot timpul a zâmbit, chiar și atunci când nu i-a fost ușor…Această voce va dăinui de acum înainte în inimile noastre. Cu toții am devenit mai săraci. Cu un prieten, cu un coleg” ”Van olyan hang, mely egyből a szívünkhöz szól. Van olyan ember, akit mindenki csak szeretni tud…aki mindig mosolyog, még akkor is, amikor nagyon nem könnyű…Ez a hang mától a szívünkben él tovább…egy hőssel lettünk szegényebbek…egy kollégával, egy baráttal” Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Conducerea Primăriei Satu Mare a transmis în mod public un mesaj de condoleanțe după dispariția prematură a moderatorului și jurnalistului Bartos Erzsébet. ”Ne exprimăm profundul regret pentru trecerea în neființă a celei care a fost Bartos Erzsébet, jurnalist, moderator al multor evenimente, un om care datorită activității și personalității sale va rămâne mereu în amintirea noastră. Suntem alături de familia îndoliată și le transmitem sincere condoleanțe! Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor Viceprimarul Adrian Albu, administratorul public, Maskulik Csaba alături de colectivul Primăriei Municipiului Satu Mare”, este mesajul conducerii Primăriei. Reamintim faptul că Bartos Erzsébet – una dintre cele mai apreciate voci din domeniu – a plecat dintre noi mult prea devreme. Erzsébet s-a consacrat la cel mai bun post de radio în limba maghiară din județul Satu Mare – City Radio. Tragedia este cu atât mai mare cu cât a lăsat în urma sa doi copii. Colegii de breaslă au transmis un mesaj de condoleanțe: ”Este așa o voce, care ne merge direct la inimă. Este așa un om, care știe doar să iubească pe toată lumea…care tot timpul a zâmbit, chiar și atunci când nu i-a fost ușor…Această voce va dăinui de acum înainte în inimile noastre. Cu toții am devenit mai săraci. Cu un prieten, cu un coleg” ”Van olyan hang, mely egyből a szívünkhöz szól. Van olyan ember, akit mindenki csak szeretni tud…aki mindig mosolyog, még akkor is, amikor nagyon nem könnyű…Ez a hang mától a szívünkben él tovább…egy hőssel lettünk szegényebbek…egy kollégával, egy baráttal” Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Citește și
Actualitate
ANALIZĂ | Top 10 licee din Satu Mare după media la Bacalaureat. Unde promovează cei mai mulți elevi cu note mari
Actualitate
Vijelii și ploi torențiale așteptate astăzi la Satu Mare. Când expiră Codul galben
Actualitate
Proces cu acuzații foarte grave în Satu Mare. Familia a invocat amenințări cu moartea, dar a pierdut în instanță
Actualitate
FOTO/VIDEO. Acțiune în forță la Satu Mare. Suspecți prinși în flagrant cu substanțe suspecte de droguri
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. LISTA localităților aflate sub avertizare
Actualitate
FOTO. Doi bărbați din Satu Mare sunt căutați de familie după ce au dispărut în drum spre casă
Actualitate
Decizie fără precedent în Ungaria. Televiziunea publică și-a întrerupt emisia. Anunțul făcut de Péter Magyar
Actualitate
Șofer beat după 5-6 beri a ajuns cu mașina în podețul unei case din județul Satu Mare
Actualitate
O sătmăreancă bolnavă, la pat, bătută cu bestialitate de propria mamă. Și judecătorii au fost șocați
Actualitate