Dezvelirea grupului statuar va fi precedată vineri, 17 noiembrie 2017, de o prezentare de carte. Începând cu ora 16.30, în sala festivă a Primăriei Municipiului Carei va avea loc prezentarea volumului ”Ady Párizsban/Szenvedések könyve” (Ady la Paris/Cartea suferințelor). Reeditarea cărții a fost realizată de către Societatea Pro Magister, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei. După rezolvarea aspectelor legate de drepturile de autor asupra traducerii, până la sfârșitul anului va fi editată și varianta în limba română a cărții, intitulată ”Cartea suferințelor - Otilia Marchiș Boloni”.
”Amplasarea grupului statuar se justifică ca un omagiu adus lui Ady Endre și Otilia Marchiș, doi reprezentanți de marcă ai culturii din această regiune, două personalități ale lumii literare și jurnalistice, între care a existat o strânsă relație de prietenie. Ady Endre a fost oaspetele Otiliei Marchiș când lucra la Paris ca și secretar literar personal al scriitorului Anatole France, iar tânărul Brâncuși a fost prezentat marelui sculptor Rodin tot de Otilia Marchiș. Din aceste motive, consider că se impune să scoatem cât mai mult în evidență personalitatea acestei femei. Probabil că unora le va lipsi din această alăturare un alt personaj prieten cu cei doi, cunoscutul pictor Aurel Popp, dar sper să vină vremea să ridicăm și pentru el o statuie în centrul istoric al Careiului”, a declarat Eugen Kovacs, primarul municipiului Carei.
În 2017 se împlinesc 140 de ani de la nașterea poetului Ady Endre (1877-1919), considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX și ai literaturii maghiare în special, om de cultură care a studiat și a trăit mai apoi o perioadă la Carei. Ady Endre nu a fost cunoscut doar ca poet, ci și ca jurnalist.
Otilia Marchiș (1873-1951), fiica protopopului unit George Marchiș, a trăit o perioadă la Carei. A fost o cunoscută publicistă, scriitoare și critic de artă. După efectuarea studiilor liceale la Carei, a trăit în Ungaria, Germania, Bosnia și Franța. La Paris a devenit secretara literară a cunoscutului scriitor Anatole France. Între Ady Endre și Otilia Marchiș a existat o legătură puternică, bazată pe prietenie, respect și devotament, fapt care i-a inspirat pe fiecare dintre ei să își dezvolte personalitate artistică.
Pe această cale, invităm careienii să participe la cele două prestigioase evenimente culturale care vor avea loc vineri și sâmbătă. FOTO. Conviețuire interetnică la Carei. Scriitori români și maghiari, grup statuar comun
În municipiul Carei va avea loc inaugurarea unui grup statuar Ady Endre și Otilia Marchiș, în mărime naturală, pe spațiul verde din fața magazinului Oțelul, în zona ceasului ornamental. Mai exact, sâm...
În municipiul Carei va avea loc inaugurarea unui grup statuar Ady Endre și Otilia Marchiș, în mărime naturală, pe spațiul verde din fața magazinului Oțelul, în zona ceasului ornamental. Mai exact, sâmbătă, 18 noiembrie 2017, începând cu ora 15.00.
La ceremonia de dezvelire au fost invitați PS Virgil Bercea, episcopul greco - catolic de Oradea, Csűry István, episcopul reformat de Piatra Craiului, și Szili Katalin, fostul președinte al Parlamentului Ungariei, Kelemen Hunor, deputat în Parlamentul României, oficialități județene și locale.
Realizarea grupului statuar Ady Endre și Otilia Marchiș de către artistul Biro Lajos din Mateszalka a fost finanțată de către Consiliul Local al Municipiului Carei. Bronzul necesar a fost asigurat de către omul de afaceri careian Marius Mold.
Dezvelirea grupului statuar va fi precedată vineri, 17 noiembrie 2017, de o prezentare de carte. Începând cu ora 16.30, în sala festivă a Primăriei Municipiului Carei va avea loc prezentarea volumului ”Ady Párizsban/Szenvedések könyve” (Ady la Paris/Cartea suferințelor). Reeditarea cărții a fost realizată de către Societatea Pro Magister, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei. După rezolvarea aspectelor legate de drepturile de autor asupra traducerii, până la sfârșitul anului va fi editată și varianta în limba română a cărții, intitulată ”Cartea suferințelor - Otilia Marchiș Boloni”.
”Amplasarea grupului statuar se justifică ca un omagiu adus lui Ady Endre și Otilia Marchiș, doi reprezentanți de marcă ai culturii din această regiune, două personalități ale lumii literare și jurnalistice, între care a existat o strânsă relație de prietenie. Ady Endre a fost oaspetele Otiliei Marchiș când lucra la Paris ca și secretar literar personal al scriitorului Anatole France, iar tânărul Brâncuși a fost prezentat marelui sculptor Rodin tot de Otilia Marchiș. Din aceste motive, consider că se impune să scoatem cât mai mult în evidență personalitatea acestei femei. Probabil că unora le va lipsi din această alăturare un alt personaj prieten cu cei doi, cunoscutul pictor Aurel Popp, dar sper să vină vremea să ridicăm și pentru el o statuie în centrul istoric al Careiului”, a declarat Eugen Kovacs, primarul municipiului Carei.
În 2017 se împlinesc 140 de ani de la nașterea poetului Ady Endre (1877-1919), considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX și ai literaturii maghiare în special, om de cultură care a studiat și a trăit mai apoi o perioadă la Carei. Ady Endre nu a fost cunoscut doar ca poet, ci și ca jurnalist.
Otilia Marchiș (1873-1951), fiica protopopului unit George Marchiș, a trăit o perioadă la Carei. A fost o cunoscută publicistă, scriitoare și critic de artă. După efectuarea studiilor liceale la Carei, a trăit în Ungaria, Germania, Bosnia și Franța. La Paris a devenit secretara literară a cunoscutului scriitor Anatole France. Între Ady Endre și Otilia Marchiș a existat o legătură puternică, bazată pe prietenie, respect și devotament, fapt care i-a inspirat pe fiecare dintre ei să își dezvolte personalitate artistică.
Pe această cale, invităm careienii să participe la cele două prestigioase evenimente culturale care vor avea loc vineri și sâmbătă.

Pe această cale, invităm careienii să participe la cele două prestigioase evenimente culturale care vor avea loc vineri și sâmbătă. Citește și
Actualitate
VIDEO. Fetiță rămasă blocată într-o toaletă publică din Satu Mare. Pompierii au fost solicitați de urgență
Actualitate
VIDEO. Bărbat găsit decedat în apartamentul său din Micro 16. Pompierii au pătruns prin balcon
Actualitate
Evaluarea Națională | Care sunt școlile cu cele mai mici medii din județul Satu Mare. Rezultatele arată decalaje importante între unitățile de învățământ
Actualitate
Evaluarea Națională 2026 | Cine sunt campionii județului Satu Mare. Nicio medie de zece
Actualitate
FOTO/VIDEO. TIR răsturnat pe câmp, în zona DN 19F - Apa. Șoferul ar fi pierdut controlul într-o curbă
Actualitate
Cod portocaliu de furtună pentru patru localități din județul Satu Mare. Vijelii, averse torențiale și grindină de mici și medii dimensiuni
Actualitate
Două tinere din județul Satu Mare, suspectate că au furat 8.000 de lei din buzunarul unui tânăr
Actualitate
VIDEO. Viorel Pașca, în timpul perchezițiilor uriașe ale DIICOT: „Statul român mi-a trimis oamenii. Acum mă acuză că sunt grup infracțional”
Actualitate
Parlamentul a amânat prelungirea reducerii accizei la motorină. De mâine cresc prețurile la combustibil
Actualitate