Meniu

Caută pe PresaSM

0

COVID. Sute de restaurante și hoteluri controlate în județul Satu Mare. Amenzi și dosare penale

Polițiștii sătmăreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verific...

Polițiștii sătmăreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Au fost verificate 524 de obiective, din care 111 de societăți comerciale, 104  hoteluri,  224 de mijloace de transport public în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 306 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 62 000 de lei.

De asemenea,  polițiștii Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș au întocmit două dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.


SURSA: Comunicat de presă Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare

Citește și

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal
Actualitate

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal

acum 1 oră
FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei
Actualitate

FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei

acum 1 oră
Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit
Actualitate

Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit

acum 2 ore
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate

FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial

acum 17 ore
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate

VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17

acum 18 ore
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 21 ore
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 22 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 22 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 23 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

18 aprilie 2026
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

17 aprilie 2026
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite