Un bărbat din județul Satu Mare va fi judecat - din această săptămână - după o cursă nocturnă care s-a încheiat cu un accident rutier. Acesta s-ar fi urcat la volanul unui Volkswagen deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie și se afla sub influența alcoolului. În urma accidentului, pasagera aflată pe locul din dreapta-față a fost rănită. Judecătoria Satu Mare a constatat legalitatea rechizitoriului și a probelor administrate și a dispus începerea judecății.
Incidentul s-a produs pe DJ 109M, între localitățile Halmeu și Tămășeni. Conform acuzațiilor formulate de procurori, bărbatul conducea autoturismul VW fără să dețină permis și după ce consumase o cantitate importantă de alcool. Pe fondul vitezei și al carosabilului umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul a ieșit de pe șosea și a ajuns în șanțul din partea dreaptă. În urma accidentului, pasagera aflată pe locul din dreapta-față a suferit leziuni.
Aproape 1 mg/l în aerul expirat. Peste 2 g/l alcool pur în sânge
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inițial, testarea cu aparatul DrugTest a indicat și un rezultat pozitiv la amfetamină. Analizele toxicologice efectuate ulterior de Serviciul Medico-Legal Satu Mare au stabilit însă că bărbatul nu consumase substanțe psihoactive.
În schimb, analizele de sânge au confirmat o alcoolemie foarte ridicată: 2,04 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 04.45, și 1,95 g/l la cea de-a doua probă, recoltată la ora 05.45. Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că bărbatul nu figura ca posesor al unui permis de conducere pentru nicio categorie.
Pasagera ar fi condus inițial mașina. Bărbatul i-ar fi spus că nu-i place cum conduce
Din declarațiile consemnate în dosar rezultă și împrejurările în care bărbatul ar fi ajuns la volan. Pasagera le-a spus anchetatorilor că ea condusese inițial Volkswagenul din Tămășeni până la o benzinărie. La întoarcere, bărbatul i-ar fi spus că va conduce el spre Tămășeni deoarece nu îi place cum conduce aceasta și că, dacă nu este de acord, o va lăsa acolo. Femeia a susținut că nu știa că acesta nu posedă permis de conducere și nici că ar fi consumat alcool, întrucât nu îl văzuse consumând băuturi alcoolice în prezența ei.
Un martor audiat în dosar a declarat însă că îi văzuse anterior pe cei implicați la o stație de carburanți și observase că bărbații aflați în autoturism erau sub influența alcoolului. Ulterior, martora a aflat despre accident și s-a întors la fața locului, unde a găsit Volkswagenul în șanț, intrat într-un copac. Pasagera se afla în partea dreaptă-față, plângea și acuza dureri la un picior. Potrivit aceleiași declarații, șoferul ar fi recunoscut imediat după accident că el se aflase la volan. Întrebat de ce a condus, ar fi spus inițial că nu știe, iar ulterior că s-ar fi urcat la volan „din rutină”. În timpul urmăririi penale, bărbatul a recunoscut faptele și a declarat că regretă cele întâmplate.
Judecătoria Satu Mare a dat undă verde procesului
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că probele au fost administrate legal, că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege și a dispus începerea judecății. Astfel, sătmăreanul urmează să răspundă în fața instanței pentru acuzațiile formulate de procurori. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
-------------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ