Meniu

Caută pe PresaSM

0

Curg dosarele penale după ce ”suporterii” de la Orașu Nou au bătut arbitrii

Inspectoratul Județean de Poliție confirmă pentru PresaSM.ro că împotriva agresorilor brigăzii de arbitri au fost deschise dosare penale. Astfel, invizii obișnuiți să bată pe cine vor ei, sub scuza că...

Inspectoratul Județean de Poliție confirmă pentru PresaSM.ro că împotriva agresorilor brigăzii de arbitri au fost deschise dosare penale. Astfel, invizii obișnuiți să bată pe cine vor ei, sub scuza că participă la un eveniment sportiv, vor fi ”recompensați” exemplar de către autorități. Ce spune POLIȚIA: ”În data de 30.04.2017, la ora 19.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș, au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la niște incidente produse la un meci de fotbal disputat pe terenul de fotbal din comuna Orașu Nou. În scurt timp, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că după terminarea meciului de fotbal, un spectator de 42 ani, din Orașu Nou, i-a agresat fizic pe doi arbitrii, unul de 22 ani și celălat de 26 ani, ambii din Zalău. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, unul din arbitrii a observant faptul că autoturimul proprietate personală, parcat lângă terenul de fotbal prezenta mai zgârieturi, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 300 lei. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”. Reamintim că scene revoltătoare la un meci din Liga a IV-a din Orașu Nou, județul Satu Mare. Meciul dintre Talna Orașu Nou și Victoria Carei (terminat 1 – 1) a fost întrerupt duminică, 30.04.2017, în mai multe rânduri din cauza incidentelor provocate de suporterii echipei gazdă. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că deși jucătorii ambelor echipe au dat dovadă de sportivitate, un individ din tribune a dat tonul violenței. Practic, prin minutul 20 al partidei, un bărbat din Orașu Nou ar fi aruncat cu un bulgăre de pământ înspre arbitrul asistent, lovindu-l în spate. La pauza meciului, căpitanul echipei gazdă ar fi fost rugat să vorbească cu spectatorii violenți. Cu toate acestea, prin minutul 60 a zburat din nou către arbitrul asistent un bulgăre de pământ, care l-a lovit în ceafă. O sticlă a trecut razant pe lângă arbitru. În minutul 70, un suporter ar fi sărit gardul și l-ar fi bruscat pe arbitru, înjurându-l. La finalul meciului, circa 50 de suporteri i-au așteptat pe arbitri în drum spre vestiar, care au fost loviți cu palmele după ceafă și peste față. Unul dintre arbitri a sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de poliție. Martorii oculari susțin că ar fi văzut cu arbitrii ar fi fost loviți chiar de față cu polițiștii, care au fost depășiți de situație. O altă persoană ar fi sunat din nou la 112, solicitând intervenția unui echipaj mai solid de restabilire a ordinii publice. Astfel, a ajuns un echipaj de intervenție rapidă de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, care i-a calmat rapid pe scandalagii. Contactat telefonic de PresaSM.ro, președinte Asociației Județene de Fotbal Satu Mare, Ștefan Szilagyi, a confirmat incidentele, dar a spus că detalii nu poate oferi decât după ședința Comisiei de disciplină de marți, 2 mai 2017. Contactat telefonic de PresaSM.ro, subprefectul Altfatter Tamas a auzit de unele incidente, dar a precizat că nu se poate pronunța decât după ce primește raportul autorităților de forță. Cu toate că atât președintele Asociației Județene de Fotbal Satu Mare cât și reprezentanții Instituției Prefectului au evitat să se pronunțe, PresaSM.ro a verificat aceste informații din trei surse independente prezente la meci, și ele au fost relatate în mod similar.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 10 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 15 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 15 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 17 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 18 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 19 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 20 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 20 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 21 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 21 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 22 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite