Descoperire macabră. Bărbat găsit MORT în municipiul Satu Mare
Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost identificat AZI, 17.10.2016, în jurul orei 21.00, într-un bloc situat pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Un vecin a sunat la Serviciul unic ...
Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost identificat AZI, 17.10.2016, în jurul orei 21.00, într-un bloc situat pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare.
Un vecin a sunat la Serviciul unic apeluri de urgență 112 pe motiv că nu l-ar fi văzut pe bărbat de mai mult timp. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv o ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare.
Pompierii au descoperit în interiorul apartamentului cadavrul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în afara resurselor terapeutice. După ce a fost declarat decesul, cazul a fost preluat de către o echipă de criminaliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că la prima vedere nu pare să fie vorba despre o moarte suspectă. Totuși, verdictul va fi dat de către medicii legiști după ce va fi efectuată necropsia.
[gallery columns="2" size="full" ids="11712,11713"]
Citește și
Actualitate
FOTO. Excelență la uniformă! Sătmăreanca Denisa Pașca, în topul absolvenților Școlii de Agenți de Poliție
Actualitate
Polițist din Satu Mare, premiat de ministrul de Interne după ce a contribuit la destructurarea unei rețele de contrabandă
Actualitate
FOTO. Accident în județul Satu Mare. În urma impactului, două mașini au ajuns în șanț
Actualitate
Un nevăzător și mama lui au fost bătuți în județul Satu Mare. Femeia a fost rănită grav
Actualitate
Șofer cu o alcoolemie uriașă, a distrus cu mașina 7 metri din gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Canicula oprește camioanele. Restricții de circulație pe drumurile naționale din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Accident dubios între Satu Mare și Odoreu. O mașină a ajuns in șanț, nici urmă de sofer
Actualitate
VIDEO. Consiliera județeană care chiar luptă pentru sătmăreni! Majoritatea, ”acontată” să doarmă-n scaun
Actualitate
Pacient transferat de urgență cu elicopterul SMURD, după ce a fost stabilizat la Satu Mare
Actualitate