Doi elevi de liceu din Satu Mare vor să își schimbe sexul. Au obținut aprobarea judecătorilor

donare organe Satu Mare

Doi elevi de liceu din județul Satu Mare, care au împlinit recent vârsta de 18 ani, au cerut în instanțele de judecată aprobarea pentru a-și face operație de schimbare de sex și, implicit, de modificare a actelor, potrivit informațiilor PresaSM.

Este vorba despre un băiat, care intenționează să devină femeie, respectiv o tânără care dorește să devină bărbat. Cel mai recent caz este cel al unei tinere care a împlinit anul acesta vârsta de 18 ani, iar primul lucru a fost să deschidă o procedură legală în acest sens.

Potrivit informațiilor PresaSM, Tribunalul Satu Mare a admis deja cererea privind efectuarea operației, urmând să se pronunțe și asupra modificării actelor de stare civilă.

Potrivit legislației, costurile sunt suportate din bugetul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Și asta pentru că, potrivit specialiștilor, transsexualismul are ca unic remediu corelarea prin intervenția chirurgicală a fizicului uman cu trăsăturile psihice diametral opuse, spre deosebire de homosexualism și intersevualism.  Transsexualismul este considerată a fi o boală care nu are parte de dereglări psihice.

Etape schimbării sexului 

Pasul unu se referă la obţinerea unui diagnostic de “tulburare de identitate de gen” sau „disforie de gen” stabilit de medicul psihiatru. Pasul doi se referă la vizita la medicul endocrinolog şi începerea tratamentului hormonal.

Pasul trei vizează intervenţiile chirurgicale. Pasul patru se referă la alegerea instanţei şi formularea cererii de modificare a actelor de stare civilă. Pasul cinci, după rămânerea definitivă a hotătârii judecătoreşti de modificare a actelor de stare civilă ca urmare a schimbării sexului, se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă, se atribuie un nou C.N.P. şi se eliberează noile acte de identitate persoanelor trans, potrivit noii realităţi biologice a sexului acestora.

2 Comments on "Doi elevi de liceu din Satu Mare vor să își schimbe sexul. Au obținut aprobarea judecătorilor"

  1. Daca cineva doreste sa i se faca RMN, nu se poate decat pt.suma de 500 de ron cel mai mic pret. Acelasi lucru pt.accidente sau agresiune, draga noastra CAS nu ne despagubeste, urmand ca noi sa ne platim 500 de lei/ziua de spitalizare, plus tratamentul si radiografiile

    View Comment
  2. Da,CAS-ul are bani pentru aceste operații dar nu are bani pentru adevărații bolnavi! Oribil!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre elevi
FOTO. RESPECT. Ei sunt elevii de ZECE ai județului Satu Mare

Închide