Loreta s-a născut acum 42 de ani la Maternitatea din Satu Mare. Dar a fost abandonată din primele zi de viață. Viața în fostele leagăne de copii și-au pus amprenta asupra ei, așa că a ajuns să trăiască pe străzi și prin gări. A avut și ea doi copii, pe care a fost nevoită să îi abandoneze la rândul ei. În rest, a rămas doar cu o boală psihică, de care încearcă să scape fără nicio șansă. Fiindcă traiul pe străzi este nemilos.
Întreaga poveste este spusă de Azota Popescu, o activitistă socială de la Asociația Catharsis, care a făcut tot ce a fost omenește posibil să o ajute pe Loreta:
”(…) A fost abandonată în Maternitatea din Satu Mare și mutată în mai multe case de copii. Are amintiri doar din Gara Brașov în care a locuit timp de 7 ani. Povestește că dormea pe ziare, se spăla unde se spală locomotivele și se ștergea cu ziare. Mânca doar firimiturile aruncate de călători și se bucura când cineva îi oferea o țigară, fără să bănuiască prețul acelei plăceri…
A adus pe lume doi copii. Pe primul l-a dat în adopție. Pe al doilea l-a crescut cu dragoste de mamă până la 7 ani, în condiții normale, prin bunăvoința unor sponsori străini.
Era o mamă grijulie, curată și foarte ordonată. Si-a găsit singură un loc de muncă. Inițial, la o școală, apoi, timp de cinci ani la Centrul de zi pentru copii nevăzători. Era apreciată. Și fericită. Și se bucura de viață. Și avea grijă de copil. Totul mergea ca pe roate până intr-o zi, când traumele copilăriei au demolat-o definitiv
Prin grija nașei de botez, copilul a ajuns intr-o familie de plasament iar mama a fost internată de repetate ori la Psihiatrie. S-a prăbușit. De frică. Se simțea urmărită de gorilele din Gară care i-au făcut din viață un coșmar.
Are un Certificat de persoană cu handicap accentuat și o pensie modicâ după anii de muncă. Dar fiind singură pe lume, cu un statut de adult asistat social, nu-și găsește rostul în viață. Drumurile, rucsacul și fricile sunt toată averea ei agonisită timp de 42 de ani.
Fără familie, fără casă, fără speranță, își continuă zilnic același traseu… Din cameră, în sala de mese, și înapoi, în cameră.
I-ar plăcea să muncească, să sape, să grădinărească, să ude florile, să dea cu lopata sau cu mopul, să facă ceva… Dar statutul dobândit în orfelinate o urmăresc, ca o umbră, de care e prea târziu să mai poată scăpa.
Și toate acestea, doar pentru că, atunci când era un copil abandonat, nu a fost adoptat. Un destin rătăcit. O viață de cosmar. O viață șubrezită, ascunsă de ochii lumii. Drama Loretei este drama miilor de copii ținuți "după gratii" până la 18 ani, aruncați în stradă după majorat”.
