Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Polițist din Satu Mare, acuzat de trafic de droguri, scapă la limită de 7 ani de închisoare

La patru ani de la momentul în care a fost decisă rejudecarea lui, un polițist din municipiul Satu Mare, acuzat de trafic de droguri (8 acte materiale), a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 2 ani ș...

FOTO. Polițist din Satu Mare, acuzat de trafic de droguri, scapă la limită de 7 ani de închisoare

La patru ani de la momentul în care a fost decisă rejudecarea lui, un polițist din municipiul Satu Mare, acuzat de trafic de droguri (8 acte materiale), a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 3 ani. În plus, a fost obligat să muncească 60 de zile în folosul comunității, informează bihon.ro

Și asta după ce, în 2020, agentul Cristian G. P. a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare, în cadrul unui proces desfășurat la Tribunalul Satu Mare.

Prin sentința dată vineri, 13 decembrie, instanța a dispus încetarea procesului penal în ceea ce privește acuzația adusă lui Cristian G. P. de favorizare a infractorului, pe motiv că fapta s-a prescris, în timp ce pentru învinuirea de constituire a unui grup infracţional organizat, a fost decisă achitarea, pe motiv că fapta nu a existat.

Agentul şef principal în cadrul Biroului Investigaţii Criminale Satu Mare, suspendat o dată cu acuzațiile aduse, a fost trimis în judecată de procurorii antidrog din cadrul Biroului Teritorial Satu Mare al DIICOT, fiind suspectat că în perioada ianuarie-iunie 2017 ar fi vândut canabis, transmite bihon.ro

În același dosar au mai fost inculpate cinci persoane. Potrivit datelor din rechizitoriu, prezentate de presasm.ro, unul dintre inculpați ar fi susținut în fața anchetatorilor că subofițerul i-ar fi dat deseori ţigări „îmbunătăţite” la petreceri în restaurante şi cluburi.

Anchetatorii au arătat drogurile livrate ar fi provenit de la un amic al polițistului, dar și dintr-o plantă pe care polițistul susținea că a cultivat-o în cursul anului 2016 în grădina sa. Materia vegetală recoltată de la această plantă ar fi fost vândută unei minore de 16 ani, care ar fi participat la petreceri „condimentate” cu canabis, organizate într-o casă ce ar fi fost închiriată.

Pe lângă traficul de droguri, procurorii DIICOT l-au acuzat pe polițist că ar fi încercat să intervină în favoarea unor cunoscuți pentru a-i scăpa de dosare penale ori amenzi sau pentru a-i învăța ce să facă pentru a nu fi sancționați.

Pe 14 iunie 2017, procurorii DIICOT și polițiști de combatere a crimei organizate au percheziționat locuinţele lui Cristian G. P. și ale celorlalți inculpați, dar și imobilul în care s-ar fi organizat petreceri cu droguri, fiind găsite diferite cantităţi de canabis. 11 persoane, printre care și agentul, pe atunci cadru activ în Poliție, au fost reținute atunci. Polițistul a fost arestat preventiv, iar ulterior, până în aprilie 2019, s-a aflat în arest la domiciliu, transmite bihon.ro

Judecat în primă fază de Tribunalul Satu Mare, dosarul a fost soluționat în luna mai 2020, când Cristian G. P. a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc și favorizarea făptuitorului. Alți patru inculpați au primit închisoare cu suspendare, iar altul a fost pedepsit cu amendă penală în valoare de 12.000 de lei.

Însă în decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea a admis atât apelul DIICOT, cât și pe cel al polițistului și a altor trei inculpați și a decis rejudecarea cazului. Pentru că toți judecătorii Secției penale din cadrul Tribunalului Satu Mare se aflau în situații de incompatibilitate, procesul a fost mutat la Tribunalul Bihor.

Față de judecătorii din Satu Mare, instanța din Oradea a tăiat două treimi din pedeapsa aplicată inițial lui Cristian G. P. și a dispus ca executarea acesteia să fie suspendată. Alți patru inculpați au primit condamnări cuprinse între un an și 4 luni și 2 ani de închisoare, toate cu suspendare, în timp ce Jozsef Fronoiu a fost salvat de prescripție.

Hotărârea nu este definitivă și, dacă va fi contestată, cazul va fi preluat de Curtea de Apel Oradea care va da sentința definitivă.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 8 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 14 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 14 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 15 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 16 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 18 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 18 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 18 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 20 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 20 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 20 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 21 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite