Apoi, punctul de colectare a fost mutat pe drum, în lipsă aparentă de alte spații. Localnicii susțin că ar trebui identificate locuri mai fericite.
”S-a renovat parcarea, s-au făcut locuri speciale pentru a amplasa containerele de gunoi, gardurile vechi au rămas goale iar containerele pe o bandă de mers și plin de mizerii pe lângă, mai aduna vecinii când e chiar dezastru lângă ele”, susține un localnic. FOTO. Sătmarul minunilor! Punct de colectare a deșeurilor sub geamuri sau drumuri!
Cartierele din municipiul Satu Mare sunt foarte aglomerate. Asta nimeni nu poate contesta. De unde și problemele cu amplasarea punctelor de colectare a deșeurilor. Așa se face că s-au găsit câteva loc...
Cartierele din municipiul Satu Mare sunt foarte aglomerate. Asta nimeni nu poate contesta. De unde și problemele cu amplasarea punctelor de colectare a deșeurilor.
Așa se face că s-au găsit câteva locații nu foarte inspirate în Cartierul Micro 17. În primă fază, un astfel de punct a fost amplasat exact sub geamul de la prater al unui bloc. Din câte se pare, cei de la Florisal au renunțat, cel mai probabil la insistențele proprietarului.
Apoi, punctul de colectare a fost mutat pe drum, în lipsă aparentă de alte spații. Localnicii susțin că ar trebui identificate locuri mai fericite.
”S-a renovat parcarea, s-au făcut locuri speciale pentru a amplasa containerele de gunoi, gardurile vechi au rămas goale iar containerele pe o bandă de mers și plin de mizerii pe lângă, mai aduna vecinii când e chiar dezastru lângă ele”, susține un localnic.
Apoi, punctul de colectare a fost mutat pe drum, în lipsă aparentă de alte spații. Localnicii susțin că ar trebui identificate locuri mai fericite.
”S-a renovat parcarea, s-au făcut locuri speciale pentru a amplasa containerele de gunoi, gardurile vechi au rămas goale iar containerele pe o bandă de mers și plin de mizerii pe lângă, mai aduna vecinii când e chiar dezastru lângă ele”, susține un localnic. Citește și
Actualitate
Șofer din Odoreu, cascador de ocazie. Cum ar fi încercat să scape de polițiști
Actualitate
Pericolul de indunații rămâne și în județul Satu Mare. Ce spun hidrologii
Actualitate
Două noi calificări – Asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare și Asistent medical de radiologie – la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare. Au început înscrierile!
Actualitate
Florisal anunță tarifele pentru salubritate în Satu Mare. Noile prețuri intră în vigoare de la 1 iulie
Actualitate
Peste 190 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare. Altele 190 în țări europene
Actualitate
FOTO. Scandal URIAȘ în județul Satu Mare. Șase bărbați s-au luat la bătaie, iar unul a fost înjunghiat
Actualitate
Pompierii avertizează: grindină si vijelii în județul Satu Mare. Cod PORTOCALIU
Actualitate
Incredibil! Hoțul a fost prins, dar Poliția a pierdut bicicleta furată, la Carei
Actualitate
Furtuna a provocat distrugeri în județul Satu Mare. Avertizare de vremea severă in continuare
Actualitate