Un accident de circulație s-a produs joi, în jurul orei 17:30, pe Drumul Național 19, mai exact pe dealul de la Mujdeni. Un motociclist, care făcea parte dintr-un grup de mai multe persoane, a pierdut controlul vehiculului și a ieșit în decor, ajungând în pădurea de la marginea drumului, informează obiectiv-sm.ro
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și a necesitat intervenția unui echipaj de prim ajutor. Salvatorii l-au extras din zona împădurită și i-au acordat îngrijiri medicale.
Cauzele exacte ale accidentului nu sunt cunoscute deocamdată. Potrivit unor martori, în zonă s-ar fi aflat pietriș pe carosabil, iar motociclistul ar fi pierdut controlul după ce ar fi prins acostamentul.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.
Cum s-a petrecut accidentul. Ce spun polițiștii sătmăreni
La data de 7 august a.c., ora 17.14, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 19, între localitățile Livada și Orașu Nou, în zona Pădurii Mujdeni.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un cetățean polonez, de 52 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier, motociclistul a suferit vătămari corporale și a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.