Meniu

Caută pe PresaSM

0

Gara CFR Satu Mare intră în reabilitare. Tren spre Viena

Proiectul traseelor și orarelor care vor fi cuprinse în noul Mers al Trenurilor a fost prezentat astăzi la Satu Mare. Noul Plan de Mers al Trenurilor va intra în vigoare în data de 10 decembrie 2018. ...

Gara CFR Satu Mare intră în reabilitare. Tren spre Viena

Proiectul traseelor și orarelor care vor fi cuprinse în noul Mers al Trenurilor a fost prezentat astăzi la Satu Mare. Noul Plan de Mers al Trenurilor va intra în vigoare în data de 10 decembrie 2018. Deputatul Magyar Lorand a ridicat o problemă de infrastructură și a pus pe tapet situația Gării CFR din Satu Mare, adăpostită de o clădire istorică de peste 100 de ani, dar care nu asigură condiții decente celor care călătorec cu trenul. Reprezentanții CFR Călători au declarat că s-au început lucrările de modernizare, însă fiind vorba despre o clădire monument-istoric, procedurile se desfășoară într-un ritm mai lent. În cadrul întâlnirii, Eugen Fărcășan, directorul Regionalei CFR Călători Cluj, a declarat că printre noile propuneri, CFR intenționează să introducă și o linie care să facă legătura legătura între Cluj și Viena. În ceea ce privește trenurile InterRegio 1545 și 1546 Satu Mare – Cluj-Napoca, respectiv Cluj – Napoca – Satu Mare, s-a făcut o ajustare. În prezent, acest tren pleacă la ora 07.33 iar odată cu noul mers al trenurilor va pleca la 7.30, cu sosire la 12.45 în Cluj, față de 12.53, ora la care sosește acum. Plecarea din Cluj la Satu Mare se face acum la ora 14.00, sosirea la 19.49 și se încearcă modificarea orarului pentru ora 14.10 la plecare, sosirea la 19.50. Astfel se va reuși o scurtare a timpului de deplasare cu 5 minute. O ușoară reducere a timpului se va resimți și în călătoriile pe ruta Satu Mare -București, începând cu data de 10 decembrie 2018. De asemenea, reprezentanții CFR Călători dau asigurări că în perspectivă nu se prevede scoaterea vreunei curse care să-i afecteze pe călătorii sătmăreni, iar trenurile estivale vor continua să facă legătura între Satu Mare și Mangalia. “Suntem într-un amplu proces de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de călătorie. Săgețile Albastre au fost dotate cu aparate de aer condiționat, se lucrează la vagoanele de călători prin schimbarea geamurilor, a stofei de pe scaune și modernizarea grupurilor sociale”, a mai declarat la Satu Mare, Eugen Fărcășan. În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, a ridicat problema liniei ferate de pe ruta Satu Mare-Livada-Negrești-Oaș-Bixad. Începând cu anul 2013 pe tronsonul de cale ferată Livada-Negrești-Oaș nu se desfășoară niciun fel de activitate de transport feroviar, infrastructura de cale ferată fiind în stare de degradare. Ioan Rus a solicitat începerea demersurilor pentru refacerea infrastructurii, în vederea redeschiderii circulației de transport călători pe această linie de cale ferată, în perspectiva dezvoltării turismului în zona viitoarei pârtii de schi de la Luna Șes.

Citește și

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 2 ore
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 3 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 3 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 4 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 9 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 20 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

17 aprilie 2026
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite