Meniu

Caută pe PresaSM

0

Legea care vrea să scape câinii de lanțuri. Noi obligații pentru proprietarii de patrupede

Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament propune reguli mai stricte privind bunăstarea câinilor ținuți în gospodării. Una dintre principalele prevederi este limitarea la maximum două ore ...

Legea care vrea să scape câinii de lanțuri. Noi obligații pentru proprietarii de patrupede

Un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament propune reguli mai stricte privind bunăstarea câinilor ținuți în gospodării. Una dintre principalele prevederi este limitarea la maximum două ore pe zi a timpului în care un câine poate fi ținut în lanț. În restul timpului, animalul ar trebui să aibă libertate de mișcare și condiții minime de îngrijire, inclusiv acces la apă, hrană și adăpost adecvat. Probleme, spun inițiatorii, sunt în continuare în zonele rurale, acolo unde practica ținutului câinelui pe lanț este în continuare extrem de răspândită. 

Un nou proiect de lege privind protecția animalelor a ajuns în dezbatere în Senat și propune modificări importante în ceea ce privește modul în care sunt îngrijiți câinii în gospodării. Inițiativa vizează în special practica răspândită în mediul rural, unde animalele sunt ținute legate în lanț perioade îndelungate, uneori chiar pe durata întregii zile sau a întregii vieți, se arată în proiectul depus la Senat. 

"Numeroase sesizări din partea cetăţenilor, ONG-urilor şi instituţiilor de control relevă existenţa a mii de cazuri în care câinii sunt legaţi în curţi, fără adăpost, fără hrană constantă sau apă, în condiţii care echivalează cu tortura lentă. Această situaţie reprezintă nu doar o problemă de protecţie a animalelor, ci şi o problemă de imagine euopeană, umanitate şi civilizaţie", spun inițiatorii. 

Potrivit proiectului, ținerea câinilor legați ar putea fi considerată formă de tratament abuziv dacă depășește două ore într-un interval de 24 de ore. În acest timp limitat, proprietarii ar fi obligați să asigure condiții minime de bunăstare, precum acces permanent la apă potabilă, hrană și un adăpost care să protejeze animalul de intemperii sau temperaturi extreme.

"Numeroase studii intemaţionale demonstrează că izolarea prelungită şi restricţionarea severă a mişcării afectează negativ starea de sănătate, comportamentul şi echilibrul emoţional al câinilor. Practicile modeme de bunăstare animală descuajează complet această metodă de "adăpostire", considerată în multe ţări ca fiind o fomă de cruzime pasivă", notează inițiatorii proiectului. 

Iar nu de puține ori, spun inițiatorii, câini ajung să moară în lanț. 

 "Mor deoarece nimeni nu verifică zgarda de la gât pe măsuă ce animalul creste, mor în accidente stupide atunci când lanţul se agaţă în coteţ sau în alte obiecte şi câinele se zbate până moare sufocat. Mai mor şi din cauză că nu au apă sau mâncare suficientă şi fiind legaţi, nu pot să şi le procure din altă parte, din cauza frigului sau a căldurii excesive, cea mai mare parte a câinilor ţinuţi în lanţ neavând o cuşcă în care să se adăpostească. Mai mult, unii stăpâni lipsesc de acasă zile, săptămâni, chiar luni, lasă câinele în lanţ şi mi se asiguă că are cine să-i mai ducă apă şi mâncare. Neputând să se salveze singur; câinele moare în lanţ, de cele mai multe ori întro agonie greu de imaginat, însetat, nemâncat, expus, fără niciun ajutor, fără nicio scăpare", explică inițiatorii proiectului. 

Proiectul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea regulilor, care pot include amenzi semnificative, iar în cazuri repetate sau grave, chiar confiscarea animalului. Autoritățile speră ca noile reguli să schimbe treptat mentalitatea privind creșterea câinilor și să promoveze standarde mai ridicate de bunăstare animală. Inițiativa urmează să fie supusă votului în Senat, după care va ajunge în Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va fi adoptată, legea ar putea schimba semnificativ modul în care sunt tratați câinii ținuți în curți în România. 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite