Un tânăr de 29 de ani din județul Satu Mare a fost condamnat vineri, 19.06.2026, de Judecătoria Satu Mare după ce a fost surprins conducând un autoturism fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cazul are însă un detaliu aparte: bărbatul efectua livrări pentru platforma Wolt, iar în aplicație era înregistrat ca livrator pe bicicletă, deși se deplasa cu mașina.
Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc în 31 august 2025, în jurul orei 14:28, când polițiștii l-au oprit în trafic pe bulevardul principal din municipiul Satu Mare. La verificări, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut că în acea zi desfășura activități de livrare la domiciliu pentru Wolt. Acesta a declarat că primise comenzi prin aplicație și efectua livrări pe raza municipiului cu un Volkswagen Passat, deși în contul său de livrator figura ca mijloc de transport bicicleta. După ce a fost oprit de polițiști, tânărul a recunoscut imediat că nu are permis de conducere. Testările pentru consumul de alcool și droguri au avut rezultate negative.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea în procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă. Judecătorul a reținut că acesta nu are antecedente penale, a colaborat cu organele judiciare și și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că gravitatea faptei nu poate fi ignorată, având în vedere că bărbatul a circulat pe un bulevard intens tranzitat din municipiul Satu Mare, deși știa că nu are dreptul legal de a conduce.
Judecătoria Satu Mare l-a condamnat la 9 luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani.
-----------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ