Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în vizită de lucru la Satu Mare: investiții în zootehnie, sprijin pentru procesare și un mesaj politic adresat fermierilor

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a efectuat joi, 6 august, o vizită de lucru extinsă în județul Satu Mare, însoțit de o delegație parlamentară și locală din care au fă...

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în vizită de lucru la Satu Mare: investiții în zootehnie, sprijin pentru procesare și un mesaj politic adresat fermierilor

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a efectuat joi, 6 august, o vizită de lucru extinsă în județul Satu Mare, însoțit de o delegație parlamentară și locală din care au făcut parte deputatul PSD Mircea Govor, președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. Scopul deplasării a fost evaluarea proiectelor agricole finanțate din fonduri europene și guvernamentale, dar și consolidarea dialogului cu fermierii și autoritățile locale.

Vizita a debutat în localitatea Căuaș, unde ministrul a inspectat șantierul unei ferme de reproducție suine, dezvoltată de Cooperativa Agricolă Codreana Transilvania. Cu o capacitate anuală de 41.000 de purcei, aceasta este una dintre cele mai mari investiții agricole din zona Codrului și are un impact semnificativ asupra economiei locale.

Ulterior, delegația s-a deplasat în zona Tășnad – Săuca, pentru a vizita alte investiții realizate prin fonduri europene: ferma de îngrășare a taurinelor Agrind Sîncrai, plantația ecologică de alun și unitatea de procesare ale Holiv Ecoplant. Ministrul a evidențiat importanța acestor proiecte pentru dezvoltarea integrată a agriculturii românești, subliniind necesitatea corelării producției vegetale cu sectorul zootehnic și procesarea alimentelor.

„Trebuie să ne axăm pe dezvoltarea zootehniei. În următorii trei ani, peste două miliarde de euro vor merge către unități mari de procesare în România. Materia primă trebuie să vină din zootehnia românească. Dacă nu integrăm vegetalul cu zootehnia și procesarea, nu vom reuși”, a declarat Florin Barbu.

În cadrul unei întâlniri cu fermierii și autoritățile locale, desfășurată la Prefectura Satu Mare, ministrul a reiterat planurile strategice ale ministerului pentru perioada 2028–2034, care prevăd alocarea a patru miliarde de euro pentru zootehnie. Totodată, a transmis un mesaj politic ferm: „Vreau să plec de aici cu votul dumneavoastră”, referindu-se la sprijinul fermierilor pentru poziția României în negocierile de la Bruxelles privind menținerea Politicii Agricole Comune (PAC) separată de fondurile de coeziune.

Au participat la întâlnirea găzduită de Prefectura Satu Mare, alături de ministrul Agriculturii, Mircea Govor - deputat în Parlamentul României și membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Turos Lorand și Kovacs Mate - senatori în Parlamentul României, Elena Daniela Rebega - director general Autoritate de Management pentru PNDR - Direcția Generală Dezvoltare Rurală, Gabriela Nicoleta Andrei - director general și Constantin Bârcă - director general adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ioan Oneț - director general adjunct Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cristina Coman - director Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala - Autoritate de Management pentru PNDR - Direcția Generală Dezvoltare Rurală, Cornel Popa - director general Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop, Cătălin Filip și Roxana Petca - vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, primari și viceprimari din județ.

”Fondurile europene și fondurile guvernamentale sunt un real sprijin pentru agricultura sătmăreană. APIA a decontat în anul 2024 peste 45.000.000 euro sprijin către agricultorii sătmăreni. De asemenea, prin programele Ministerului Agriculturii (tomate, cartofi, usturoi, legume în spații protejate) aproape 13.000.000 lei au reprezentat sprijin guvernamental. Domnule ministru, suntem un județ cu un potențial agricol deosebit, cu un sistem de amenajări funciare destul de bine pus la punct dar și cu probleme, care pot fi rezolvate împreună. Apreciem tenacitatea și implicarea dumneavoastră și sperăm că astăzi, fermierii și autoritățile locale vor găsi răspuns la întrebările lor privind viitorul agriculturii sătmărene”, a precizat prefectul Altfatter Tamas.  

ministru agriculturii la satu mare (2).jpg ministru agriculturii la satu mare (3).jpg ministru agriculturii la satu mare (4).jpgministru agriculturii la satu mare kovacs mate turos lorand (5).jpg

„Eu resping total documentul emis de Comisia Europeană. Politica Agricolă Comună trebuie să rămână separată. Agricultura nu are legătură cu jaloane și ținte impuse. România are un cuvânt important în UE și trebuie să-l folosească în favoarea fermierilor săi”, a mai spus ministrul Barbu.

Deputatul Mircea Govor a apreciat implicarea autorităților locale și interesul fermierilor sătmăreni, subliniind sprijinul pe care îl vor primi.

 „Am fost cu domnul ministru de dimineață și a fost foarte plăcut surprins de ceea ce a văzut. Eu mă bucur să văd aici prezenți primarii noștri, viceprimarii, directorii de instituții deconcentrate care sunt în zona agricolă și în mod special fermier. Tot ce discutați cu domnul ministru va fi notat și, împreună, vom găsi soluții.”

Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20252.jpg

Programul vizitei a continuat în cursul după-amiezii cu o deplasare la Medieșu Aurit, unde ministrul a vizitat ferma SC Agro-PIG SRL, beneficiară a unui proiect pe submăsura 5.1 privind biosecuritatea în sectorul zootehnic.

Vizita la Satu Mare face parte dintr-un amplu demers de consultare la nivel național, prin care ministrul Barbu își propune să adapteze politicile agricole la realitățile din teritoriu și să consolideze poziția României în negocierile europene privind viitorul agriculturii.

fermă satu mare.jpg ferma tractoarea utilaje agricultura.jpg ferma tractor utilaje.jpg ferma vaci cresctor fermier crescători de animale.jpg ferma vaci cresctor fermier crescători de animale1.jpg ferma vaci cresctor fermier crescători de animale7.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 2025.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20251.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20252.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20253.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20254.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20256.jpg Vizită Ionuț Barbu Satu Mare 20258.jpg

 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite