Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ofițerul Adrian Bota, condamnat pentru mită, a FUGIT de Poliție! Prins în municipiul Satu Mare

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat şi predat autorităților competente un cetățean român, domiciliat pe raza județului Satu Mare, condamnat la închisoare pentru săvârşirea infr...

Ofițerul Adrian Bota, condamnat pentru mită, a FUGIT de Poliție! Prins în municipiul Satu Mare

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat şi predat autorităților competente un cetățean român, domiciliat pe raza județului Satu Mare, condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism, un bărbat care a oprit la controlul de frontieră. În momentul în care i-au fost solicitate documentele de călătorie pentru verificări, şoferul a accelerat, încercând să evite efectuarea formalităţilor de frontieră. Imediat, polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea lui și l-au reținut în municipiul Satu Mare. Bărbatul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, iar în urma verificărilor s-a constatat că se numește Adrian B., în vârstă de 43 de ani și este domiciliat pe raza județului Satu Mare. De asemenea, s-a mai constatat că pe numele lui, Tribunalul Satu Mare a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la trei ani și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Totodată, polițiștii de frontieră i-au întocmit acte premergătoare începerii urmării penale pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat. Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Curtea de Apel Oradea l-a condamnat luna aceasta la trei ani și patru luni de închisoare cu executare pe ofițerul de poliție Adrian Bota. Acesta a primit pedeapsa într-un proces în care a fost judecat pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată şi spălare de bani.
Povestea începe în urmă cu un deceniu
În anul 1997, prin sentința penală nr.111/07.07.1997, Tribunalul Satu Mare a dispus condamnarea unui infractor, la pedeapsa de un an și șase luni ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar ulterior totul s-a transformat în infracțiunea de complicitate la tâlhărie, condamnându-l pe Mircea Condor la pedeapsa închisorii de șapte ani și șase luni, rămasă definitivă în anul 2001 (decizia nr.1681/28.03.2001 în dos.1922/1998). Procurorii susțin că la începutul anului 2006 polițistul Adrian Bota i-ar fi promis lui Mircea Condor că îl poate scăpa de toate aceste probleme, iar în acest sens au fost contactați principalii martori care au stat la baza condamnării lui Condor. Aceștia și-au schimbat declarațiile, după niște scheme bine puse la punct, spun procurorii.
Judecătorii, băgați în schemă de Bota
Adrian Bota i-ar fi spus fratelui lui Mircea Condor că cererea de revizuire a sentinței sale penale, care l-a trimis după gratii, va fi repartizată judecătorului (…..) de la Tribunalul Satu Mare, ”asigurându-mă că acesta va admite cererea de revizuire, în schimbul acestui serviciu eu urmând să-i dau lui Bota o sumă de bani, fără să indice suma de bani. Bota Adrian mi-a precizat că va da acea sumă primită de la mine ”mai departe” – se arată în rechizitoriul procurorilor anti-corupție. Prin încheierea nr. (…..)16.01.2007, în dosarul nr. (…..)/2006, Tribunalul Satu Mare a admis în principiu cererea de revizuire, dispunând totodată suspendarea executării hotărârii de condamnare a lui Mircea Condor, până la clarificarea cauzei privind noile declarații ale martorilor în primul dosat de complicitate la tâlhărie.
Banii, solicitați ca-n filmele cu mafioți
Potrivit rechizitoriului DNA, Mircea Condor și Adrian Bota s-au întâlnit în mai 2017 într-un bar din Satu Mare. Ocazie cu care inculpatul i-a cerut denunțătorului să urce într-un autoturism marca Mercedes de culoare neagră, după care cei doi s-au plimbat cu mașina. În tot acest timp, Adrian Bota ar fi dat muzica în mașină la maxim și i-a comunicat că el și-a respectat partea din înțelegere, în sensul că a luat declarații în mod favorabil lui Mircea Condor, iar în baza acelor declarații, judecătorul (…..) a dat acea soluție favorabilă de suspendare a mandatului. Cu aceeași ocazie, Bota i-a spus denunțătorului că are trecere la judecător și că va putea să ”rezolve” în continuare cu acesta, în sensul că magistratul să pronunțe o hotărâre de achitare, însă pentru acest lucru, va trebui ca acesta să-i dea personal inculpatului suma de 30.000 euro, pe care inculpatul o va da mai departe judecătorului. Iar, Condor a plătit, evident. Cu terenuri, pe care Adrian Bota le-a ”preluat” prin intermediari. Respectiv o angajată a Primăriei Satu Mare și un pensionar cu un venit infim.
Totul s-a năruit în 2011
Scenariul lui Adrian Bota s-a năruit în iulie 2011, când Curtea de Apel Oradea a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și a dispus respingerea cererii de revizuire în fond. ”Înainte de de pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Bota l-a liniștit din nou pe inculpat că ”totul va fi bine”, în sensul că oricum s-a prescris executarea pedepsei, dar ca o măsură de siguranță i-a recomandat să plece în străinătate pentru a aștepta hotărârea finală. Imediat după pronunțarea deciziei nr. (…..) 17.01.2012 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul formulat de denunțător, acesta din urmă s-a sustras executării pedepsei, plecând în străinătate aprox. 2 ani”, se arată în rechizitoriu. Doar că Mircea Condor s-a reîntors în România pentru a-și executa pedeapsa, dar nu a uitat de Adrian Bota, căruia i-a făcut denunțul penal pe care i l-a promis. Iar Tribunalul Satu Mare l-a și condamnat – în primă instanță – la o pedeapsă de circa patru ani de închisoare. Decizie pe care Adrian Bota a atacat-o la Curtea de Apel Oradea.

Citește și

INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian
Anchete și Reportaje

INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian

7 iulie 2026
FOTO. Tentativă la omor în județul Satu Mare! Polițiștii s-au luptat corp la corp pentru a prinde autorul
Anchete și Reportaje

FOTO. Tentativă la omor în județul Satu Mare! Polițiștii s-au luptat corp la corp pentru a prinde autorul

6 iulie 2026
FOTO/VIDEO. 61 de lovituri în doar cinci minute. Dosarul crimei care a șocat Satu Mare intră în faza de judecată
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. 61 de lovituri în doar cinci minute. Dosarul crimei care a șocat Satu Mare intră în faza de judecată

6 iulie 2026
FOTO/VIDEO. Polițiștii din Satu Mare, în centrul anchetei privind un posibil jaf forestier de proporții
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. Polițiștii din Satu Mare, în centrul anchetei privind un posibil jaf forestier de proporții

3 iulie 2026
FOTO. Familie întreagă de traficanți, în municipiul Satu Mare. Inclusiv bunica. Vindeau drogurile la plic
Anchete și Reportaje

FOTO. Familie întreagă de traficanți, în municipiul Satu Mare. Inclusiv bunica. Vindeau drogurile la plic

2 iulie 2026
Tribunalul le-a dat o lecție șefilor CJ și DGASPC Satu Mare. Consiliera județeană Alina Ristea a câștigat procesul după ce i-au fost refuzate documentele oficiale
Anchete și Reportaje

Tribunalul le-a dat o lecție șefilor CJ și DGASPC Satu Mare. Consiliera județeană Alina Ristea a câștigat procesul după ce i-au fost refuzate documentele oficiale

30 iunie 2026
FOTO. Percheziții la depozite de lemn din Țara Codrului! Sute de arbori ar fi fost tăiați ilegal cu marcaje false
Anchete și Reportaje

FOTO. Percheziții la depozite de lemn din Țara Codrului! Sute de arbori ar fi fost tăiați ilegal cu marcaje false

30 iunie 2026
Crima care a șocat Tășnadul: bărbat trimis în judecată după ce și-ar fi ucis concubina cu toporul. Procurorii susțin că a premeditat atacul
Anchete și Reportaje

Crima care a șocat Tășnadul: bărbat trimis în judecată după ce și-ar fi ucis concubina cu toporul. Procurorii susțin că a premeditat atacul

28 iunie 2026
Un patron din Satu Mare a folosit contribuțiile angajaților ca să-și construiască propria casă 
Anchete și Reportaje

Un patron din Satu Mare a folosit contribuțiile angajaților ca să-și construiască propria casă 

27 iunie 2026
FOTO. O inimă mică și o recunoștință fără margini. O fetiță din Satu Mare îi mulțumește medicului care i-a salvat cea mai bună prietenă
Anchete și Reportaje

FOTO. O inimă mică și o recunoștință fără margini. O fetiță din Satu Mare îi mulțumește medicului care i-a salvat cea mai bună prietenă

25 iunie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite