Meniu

Caută pe PresaSM

0

Patru centre de evaluare a pacienților COVID-19 în județ. Două vor fi în municipiul Satu Mare

Satu Mare va avea patru centre de evaluare a pacienților COVID-19. Este vorba despre centrele care vor oferi ajutor medical pacienților cu forme ușoare și moderate de boală și care, potrivit declarați...

Patru centre de evaluare a pacienților COVID-19 în județ. Două vor fi în municipiul Satu Mare

Satu Mare va avea patru centre de evaluare a pacienților COVID-19. Este vorba despre centrele care vor oferi ajutor medical pacienților cu forme ușoare și moderate de boală și care, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Sănătății, ar trebui să ajute la decongestionarea Unităților de Primiri Urgențe și a spitalelor în cel de-al cincilea val al pandemiei.

Ca măsură de noutate, ministrul Sănătății a anunțat că în valul 5 al pandemiei, la nivelul județelor vor fi create centre de evaluare a pacienților cu COVID-19.  Astfel, vor exista 230 centre de evaluare ambulatorie pentru pacienții SARS-CoV-2 la nivel național, dintre acestea patru vor fi la Satu Mare.

Două dintre centre vor fi în municipiul Satu Mare, iar în Carei și Negrești-Oaș va funcționa câte un centru, tot în cadrul unităților medicale.

Centrele ar trebui să scadă presiunea de pe Unitățile de Primiri Urgențe, dar și să vină în sprijinul pacienților diagnosticați cu COVID-19, dar care au dezvoltat forme ușoare sau medii ale bolii.

Accesul la centre se va face pe bază de programare, astfel încât să fie evitate situațiile în care pacienții așteptă cu orele la cozi interminabile.

Centrele de evaluare sunt menite să scadă presiunea pe unitățile de primire a urgențelor în valul V al pandemiei, dar și presiunea asupra capacității de spitalizare, în condițiile în care se prevăd numere record de infectări, au precizat autoritățile centrale atunci când și-au anunțat intenția.

Ministerul Sănătății va fi cel care va publica o „hartă” cu toate cele 230 centre care vor fi înființate în întreaga țară. Tot acolo vor fi disponibile și numerele de telefon pentru programări.

Bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat.

Serviciile medicale vor fi decontate prin Casele de Asigurări, a precizat astăzi Ministerul Sănătății.

“Actul normativ permite operaționalizarea centrelor de evaluare ambulatorie după ce se vor încheia rapid contractele cu casele de asigurări de sănătate. E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre când nu sunt într-o situaţie critică. Vom scădea presiunea pe unitățile sanitare”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 19 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite