Meniu

Caută pe PresaSM

0

Petreceri cu ”prafuri”. Cum se stabilesc întâlnirile și ce coduri se folosesc în Satu Mare

Doi bărbați din zona Careiului au fost condamnați de Tribunalul Satu Mare la câte 3 ani și 4 luni de închisoare, într-un dosar DIICOT privind trafic de droguri de mare risc. Hotărârea a fost pronunțat...

Petreceri cu ”prafuri”. Cum se stabilesc întâlnirile și ce coduri se folosesc în Satu Mare

Doi bărbați din zona Careiului au fost condamnați de Tribunalul Satu Mare la câte 3 ani și 4 luni de închisoare, într-un dosar DIICOT privind trafic de droguri de mare risc. Hotărârea a fost pronunțată în data de 4 mai 2026. Potrivit informațiilor PresaSM, cauza a pornit de la o anchetă în care DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator cu identitate atribuită.

În urma operațiunilor, anchetatorii au documentat livrări de substanțe interzise, au organizat un flagrant și au descoperit la domiciliul unuia dintre inculpați cantități importante de droguri de mare risc. Primul episod reținut de instanță a avut loc în 5 aprilie 2024, când unul dintre inculpați i-ar fi oferit gratuit colaboratorului autorizat o substanță cristalină albă, ambalată în folie de aluminiu. Analizele de laborator au arătat că era vorba despre 3-CMC, drog de mare risc.

Ulterior, în 14 aprilie 2024, anchetatorii au organizat un flagrant, după ce urma să fie tranzacționată o cantitate de aproximativ 50 de grame de substanță cristalină pentru suma de 5.000 de lei. Colaboratorul autorizat s-a întâlnit în zona unei biserici dintr-un sat din județ cu un bărbat care a preluat banii, a mers la domiciliul celuilalt inculpat, apoi s-a întors cu un autoturism BMW. După semnalul stabilit, polițiștii au intervenit.

Asupra intermediarului au fost găsiți 5.000 de lei, în bancnote ale căror serii corespundeau cu cele consemnate anterior de anchetatori, dar și un cântar electronic de mare precizie. Substanța vândută a fost analizată și s-a stabilit că era constituită din 30,8 grame de 4-MMC, mefedronă, drog de mare risc.

Percheziția domiciliară a scos la iveală alte cantități de substanțe interzise: peste 334 de grame de 4-MMC, alte cantități mai mici de aceeași substanță, dar și obiecte cu urme de droguri: cântar, farfurie și card bancar.

Un element inedit al dosarului îl reprezintă conversațiile extrase din telefoane. Într-un dialog purtat pe WhatsApp, unul dintre interlocutori întreabă: „Mâine la cât să venim la petrecere?”, iar discuția continuă cu referiri la „aia maro” și la faptul că, în timpul petrecerii, „nu o să facem nimic”, pentru că organizarea ar fi fost acceptată doar dacă participanții „beau și nu fac altceva”. În alte conversații, apar negocieri pentru sume mici, solicitări de „alb” și refuzul substanței „maro”, elemente interpretate de anchetatori în contextul traficului de droguri.

Instanța a reținut că unul dintre inculpați era cunoscut cu antecedente penale și că, potrivit unui martor, ar fi desfășurat astfel de activități de mai mulți ani, inclusiv prin intermediul altor persoane. Celălalt inculpat, fără antecedente penale, a fost considerat persoana care a vândut efectiv drogurile în cadrul tranzacției supravegheate.

Ambii inculpați și-au recunoscut faptele în fața instanței și au cerut judecarea în procedura simplificată, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă. Hotărârea nu este definitivă.

--------------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Citește și

Jandarm din Satu Mare, acuzat că a trimis mită prin curier: bani și pălincă, pentru a obține contracte cu Jandarmeria 
Anchete și Reportaje

Jandarm din Satu Mare, acuzat că a trimis mită prin curier: bani și pălincă, pentru a obține contracte cu Jandarmeria 

2 mai 2026
Șofer fugar, prins după o cursă nebună: a abandonat BMW-ul și a fugit în pădure cu pasagerele, după ce a văzut jandarmii
Anchete și Reportaje

Șofer fugar, prins după o cursă nebună: a abandonat BMW-ul și a fugit în pădure cu pasagerele, după ce a văzut jandarmii

1 mai 2026
SISTEMUL SOCIAL DIN SATU MARE, ÎN COMĂ INDUSĂ. ”Centre subdimensionate, reorganizări pe hârtie și tăcere instituțională”
Anchete și Reportaje

SISTEMUL SOCIAL DIN SATU MARE, ÎN COMĂ INDUSĂ. ”Centre subdimensionate, reorganizări pe hârtie și tăcere instituțională”

29 aprilie 2026
MICA ASIE. Explozie de muncitori străini în Satu Mare: cifrele oficiale arată un fenomen scăpat din mână
Anchete și Reportaje

MICA ASIE. Explozie de muncitori străini în Satu Mare: cifrele oficiale arată un fenomen scăpat din mână

28 aprilie 2026
Trei tineri urmăriți în trafic, cu mașina. Încolțiți și bătuți de un sătmărean
Anchete și Reportaje

Trei tineri urmăriți în trafic, cu mașina. Încolțiți și bătuți de un sătmărean

26 aprilie 2026
SATU MARE. Borfaș imposibil de încătușat. Și-a BĂTUT JOC de polițiștii, i-a amenințat cu moartea. Au intervenit mascații
Anchete și Reportaje

SATU MARE. Borfaș imposibil de încătușat. Și-a BĂTUT JOC de polițiștii, i-a amenințat cu moartea. Au intervenit mascații

24 aprilie 2026
VIDEO. Percheziții de amploare ale DIICOT în județul Satu Mare! Forțele de ordine, înconjurate
Anchete și Reportaje

VIDEO. Percheziții de amploare ale DIICOT în județul Satu Mare! Forțele de ordine, înconjurate

22 aprilie 2026
Bărbat arestat după ce a furat nouă butelii GPL de la o firmă din Satu Mare. Nervos că a pierdut la jocul de noroc
Anchete și Reportaje

Bărbat arestat după ce a furat nouă butelii GPL de la o firmă din Satu Mare. Nervos că a pierdut la jocul de noroc

21 aprilie 2026
SATU MARE. Supărat că ”nu a fost plătit destul”, meșterul s-a întors și a furat tot ce a apucat
Anchete și Reportaje

SATU MARE. Supărat că ”nu a fost plătit destul”, meșterul s-a întors și a furat tot ce a apucat

20 aprilie 2026
REPORTAJ. Când șura devine scenă: magia Danțului codrenesc din Soconzel. Patrimoniul viu al satului românesc
Anchete și Reportaje

REPORTAJ. Când șura devine scenă: magia Danțului codrenesc din Soconzel. Patrimoniul viu al satului românesc

19 aprilie 2026
Cum se vând droguri în „ghetoul” Sătmarului: strada Ostrovului, epicentrul unui trafic la firul ierbii
Anchete și Reportaje

Cum se vând droguri în „ghetoul” Sătmarului: strada Ostrovului, epicentrul unui trafic la firul ierbii

16 aprilie 2026
FOTO. Noi detalii șocante în cazul monstrului din Sătmărel. Cum a agresat o fetiță (6 ani)
Anchete și Reportaje

FOTO. Noi detalii șocante în cazul monstrului din Sătmărel. Cum a agresat o fetiță (6 ani)

16 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite